Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   „Cum putem să vorbim despre…

„Cum putem să vorbim despre un stat de drept atunci când legile adoptate sunt strâmbe?”

Mai multe organizații neguvernamentale se opun adoptării legii privind „liberalizarea capitalului”, adică eliberarea de orice răspundere a persoanelor fizice şi juridice, care nu şi-au declarat proprietăţile, în schimbul declarării acestora până la 15 aprilie 2017 şi plăţii în favoarea statului a 2% din valoarea averii nedeclarate. Iniţiativa propune introducerea interdicţiei de sancţionare ulterioară a funcţionarilor publici pentru încălcările săvârşite. Proiectul îi are ca autori pe mai mulţi deputaţi din majoritatea de la guvernare, inclusiv Preşedintele Parlamentului.

„Riscul spălării banilor este mare, pentru că se fac premize legale pentru unele persoane care obțin averea prin acte de corupție sau care au multe firme offshore. De asemenea, prin această lege, unii funcționari pot să ia împrumuturi sau credite, astfel majorându-și averea în mod artificial, pe care o vor include în declarația de avere, ca apoi să poată comite mai multe acte de corupție pentru a-și majora averea prin tot felul de scheme”, opinează Adrian Lupușor, director executiv Expert Grup.

„Nu este posibil ca proiecte de acte legislative să fie adoptate fără avizul guvernului. Însă, acest lucru a fost făcut. De asemenea, este obligatorie expertiza Centrului Național Anticorupție (CNA), dar lipsește și ea. De ce se grăbesc să adopte această lege? Această grabă ne face să credem că scopul acestui proiect de lege este altul decât cel declarat sau se urmărește ceva și mai grav. Cerem retragerea acestui proiect de lege și regândirea conceptului de la baza acestui proiect de lege. Iar în cazul în care acest proiect de lege va fi adoptat, în versiunea în care este, înseamnă că nu avem un stat de drept. Legile stau la baza unui stat de drept, iar în cazul în care legea este strâmbă, atunci cum putem vorbi despre un stat de drept?”, se întreabă Nadejda Hriptievschi, directoarea de programe a Centrului de Resurse Juridice din Molodva.