Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cum explică Chirtoacă eșecul Partidului…

Cum explică Chirtoacă eșecul Partidului Liberal la alegerile parlamentare

În urma scrutinului din 24 februarie, Partidul Liberal (PL) a obținut doar 1,25% din voturi, ratând astfel noul Legislativ. Liberalii nu au obținut vreun fotoliu de deputat nici în circumscripțiile uninominale în care și-au înaintat candidați. În opinia lui Dorin Chirtoacă, PL nu a intrat în Parlament pentru că a fost sancționat pentru alianța făcută în 2016 cu Partidul Democrat.

„Am fost sancționați pentru alianța făcută în 2016 cu PDM, respectiv, pentru propunerea lui Plahotniuc în calitate de premier. Din păcate, au fost taxați nu cei care au făcut treaba asta propriu-zis, dar cu totul alții. A trebuit să plătim nota de plata pentru colegii noștri care au făcut asta. Ne asumăm acest lucru chiar dacă se spune că nu trebuie să răspundă copiii pentru părinți. În anumite cazuri asta funcționează, în altele nu”, a declarat președintele PL, în cadrul unei conferințe de presă.

Chirtoacă susține că în pofida înfrângerii în aceste alegeri, PL va continua să participe și la scrutinele următoarele.

„Am fost conștienți că există un asemenea risc și ați văzut că nu am făcut nici un fel de dezbinare de voturi. O să participăm mai departe la toate scrutinele și vom merge exact pe calea pe care am mers în acest alegeri, punând accent din ce în ce mai mult pe Unirea cu România”, a conchis Chirtoacă.

În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, după prelucrarea a 100% din procesele verbale, în Parlament vor accede patru partide politice: PSRM, Blocul ACUM, PDM și Partidul Șor. Comisia Electorală Centrală prezintă următoarele rezultate preliminare pe circumscripția națională:  PSRM – 31,15% Blocul ACUM – 26,84% PDM – 23,62%, Partidul Șor – 8,32%.