Cum au reacționat PSRM, ACUM și PDM la anunțul că Vladimir Țurcan a devenit președintele CC

Anunțul că Vladimir Țurcan, exponent al socialiștilor, a fost ales președinte al Curții Constituționale (CC) a provocat diverse reacții în rândurile politicienilor. Reprezentanții blocului ACUM și cei ai Partidului Democrat din Moldova (PDM) critică acest lucru, în timp ce socialiștii sunt de acord.

Prima nemulțumire a venit din partea Maiei Sandu, care a solicitat ca fiecare membru al CC să facă publică opțiunea de vot, deși procedura este secretă.

Deputatul ACUM Octavian Țîcu susține poziția șefei Guvernului și repetă că „orice colaborare cu PSRM devine cu fiecare zi tot mai nocivă”.

Iurie Reniță și-a exprimat regretul și a scris pe pagina sa de Facebook că „ceea ce s-a întâmplat astăzi la Curtea Constituțională este o adevărată rușine și o decepție totală. Să tragă concluziile de rigoare și să suporte consecințele cei care umblă cu plocoane pe la Palatul Sultănesc”.

Contactat de ZdG, deputatul PSRM Grigore Novac a menționat că Țurcan este o persoană potrivită pentru această funcție.

„Domnul Țurcan întrunește toate condițiile prevăzute de actuala legislație în vigoare pentru a deține această funcție. Nu avea să fie domnul Țurcan, ar fi fost altcineva. Este o treabă internă a CC. Ei, prin vot secret, își aleg președintele. Nu știu cât de corect ar fi ca să se implice cineva, să se dea cu părerea. (…) Este o responsabilitate foarte mare. Trebuie să cunoști foarte bine materia constituțională. Eu nu știu câți au dorit și își doresc să dețină această funcție. (…) Eu consider că domnul Țurcan este pregătit pentru această funcție, deoarece am activat 4 ani și în cadrul Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și vă spun cu certitudine că chiar este foarte pregătit pentru această postură. Cunoaște și are experiență foarte bogată în jurisprudență”, a declarat socialistul pentru ZdG.

Totodată, acesta susține că votarea lui Țurcan la șefia Înaltei Curți nu avantajează „în niciun fel” PSRM, al cărui membru este.

Referitor la nemulțumirile reprezentanților ACUM, Novac a spus că „fiecare are părerea lui”.

Președintele R. Moldova, care se declară „lider neformal” al PSRM, a precizat că apreciază „calitățile profesionale ale noului președinte al CC”.

Liderul interimar al PDM, Pavel Filip, critică reacția copreședintei ACUM, Maia Sandu.

„Este un lucru grav” că un președinte de partid membru al coaliției de guvernare își trimite oamenii (membri de partid) în funcții la CC, iar apoi se minunează public și iarăși „nu-i place ce a ieșit”. Membri de partid ați trimis, membri de partid au fost aleși în funcții! „E logic!”, a scris democratul pe pagina sa de Facebook.

„Vreau să aduc, pe această cale, „sincere felicitări” Maiei Sandu și celor din Blocul ACUM cu finalizarea cu succes a procesului de „depolitizare” a Curții Constituționale. Felicitări!!! Simțiți aerul schimbării?!”, a scris deputatul PSM Andrian Candu pe aceeași rețea socială.

Vladimir Țurcan a fost ales luni, 19 august, în calitate de președinte al Înaltei Curți prin vot secret, pentru un termen de trei ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor.

Noua componență a Curții Constituționale este formată din judecătorii Liuba Șova, Nicolae Roșca, Serghei Țurcan, Eduard Ababei, Domnica Manole și Vladimir Țurcan. Aceștia au depus jurământul de accedere în funcție vineri, 16 august. Cel puțin trei membri ai CC, inclusiv președintele, au afiliere politică: Vladimir Țurcan – membru al fracțiunii PSRM din Parlament, iar Nicolae Roșca și Domnica Manole au candidat la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 pe listele Blocului ACUM.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *