Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cu doi ani în urmă,…

Cu doi ani în urmă, Chirtoacă părăsea Primăria însoțit de ofițerii CNA

Dorin Chirtoacă

Cu doi ani în urmă, pe 25 mai, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) desfășurau percheziții în birourile primarului muncipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă. A doua zi, pe numele său a fost eliberat un mandat de arest la domiciliu, care a fost prelungit de mai multe ori.

Chirtoacă era învinuit că a participat la trucarea licitației privind introducerea în Chișinău a sistemului parcărilor cu plată și că ar fi avut o cotă parte dintr-o firmă care urma să fie implicată în gestionarea proiectului. La 28 iulie 2017, Dorin Chirtoacă a fost suspendat din funcția de primar al mun. Chișinău, printr-o hotărâre a instanței de judecată.

Pe 1 decembrie 2018, în cadrul Congresului V al Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă a fost ales în funcția de președinte al partidului. Cu două zile mai devreme, Chirtoacă primise undă verde ca să părăsească teritoriul R. Moldova. La un an și jumătate după ce a fost reținut, Curtea de Apel Chișinău a anulat la 29 noiembrie 2018 toate restricțiile impuse fostului edil  în calitate de învinuit.

În prezent, Ruslan Codreanu asigură interimatul la Primăria mun. Chișinău.