Principală  —  IMPORTANTE   —   Confirmat: Om de afaceri din…

Confirmat: Om de afaceri din anturajul lui Plahotniuc și Șor și reprezentantul firmei care deține „Casa Albă” de la Chișinău, găsit împușcat

Iurii Luncașu

Iurii Luncașu, reprezentantul companiei care deține Casa Albă”, impunătoarea clădire de la poalele parcului Valea Morilor, atribuită lui Vladimir Plahotniuc a decedat în această noapte, fiind găsit împușcat. Informația a fost confirmată pentru ZdG de către surse din cadrul poliției.

Informația a fost oferită, în premieră, de site-ul noi.md în această dimineață. Portalul a scris că aseară, la ora 20:07, în Unitatea de Gardă a parvenit înștiințarea la 112, precum că pe traseul R-6,  se află o persoană împușcată în regiunea capului. Potrivit declarațiilor celui care a sunat la 112, Luncașu s-ar fi împușcat din arma personală în regiunea capului și în urma leziunilor corporale primite a decedat la fața locului.

Fiind audiat, cel care a sunat la poliție, cet. Babin Boris, a declarat că activează ca șofer la cet. Luncașu Iurii și la 17.08.2019, aproximativ orele 19:00, a fost contactat telefonic de șeful său care i-a cerut să vină la domiciliu și să se deplaseze într-o direcție necunoscută la aer curat. Șoferul a mers cu automobilul de serviciu la casa lui Luncașu de unde l-a luat și s-au îndreptat spre traseul R-6 (Ialoveni-Durlești). La un moment dat, Luncașu i-a cerut șoferului să oprească automobilul în câmp, și să scrie o scrisoare cu următorul conținut: ,,Căsuță albă am cumpărat în 2017 am fost investitor”.

Ulterior, a ieșit din automobil comunicându-i șoferului că iasă să răsufle aer curat, în urma căreia s-a împușcat în regiunea capului din pistolul cu glonț de model Astra, cal. 6,35, nr. 85034 și a decedat în urma traumelor primite, scrie sursa citată.

Iurii Luncașu este un om de afaceri din anturajul lui Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor.

ZdG a scris anterior că Iurii Luncaşu este un prosper şi discret om de afaceri, despre care presa a scris încă în anii 2000 că ar fi fost un apropiat al fostului preşedinte Vladimir Voronin. 

În 2014, Rise Moldova a publicat mai multe fotografii în care Luncaşu era surprins însoţindu-l pe Vladimir Plahotniuc la Sciez, Franţa. Luncaşu este fondator la mai multe companii: „Denir Lux”, „GB&CO”, „Primrof Construct” sau „Acvilin-Grup”, cu afaceri în domeniul construcţiilor sau ţigărilor. Împreună cu membrii familiei, el deţine mai multe case şi apartamente în capitală. Luncașu este cel care a fost reprezentantul, prin procură, la Chișinău al firmei „Investar Investments Limited”, înregistrată la 31 august 2016 în Larnaca, Cipru și cea care a cumpărat în 2017 „Casa albă”, un complex de imobile impunător de la poalele parcului „Valea Morilor”, în perimetrul străzilor Timiş şi Bujorilor.

Din cauza gardului, clădirile pot fi vizualizate în întregime doar din aer, fiind asemănătoare cu obiective de cultură şi agrement. Anterior, clădirile au fost atribuite lui Vladimir Plahotniuc.