Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Comisia de la Veneția discută…

Comisia de la Veneția discută cu deputații! Ce a „simțit” Bolea și ce „șantaj” a raportat Sârbu

Între 18 și 19 mai, în R. Moldova se află o nouă delegație a Comisiei de la Veneția, la invitația șefului statului Igor Dodon în vederea elaborării unui aviz asupra la proiectul de lege privind revizuirea Constituției R. Moldova prin extinderea competențelor președintelui de a dizolva Parlamentul. Comisia are programate discuții cu fracțiunile parlamentare, reprezentanții guvernului și alte părți interesate.

Inițiativa de modificare a Constituției a fost enunțată de Igor Dodon la 28 februarie curent. Acesta a declarat că odată cu alegerea directă a șefului statului, președintele deține „mandatul întregului popor”, respectiv, trebuie să i se asigure mecanisme eficiente de echilibrare a puterilor în stat, iar una dintre împuternicirile care ar trebui să-i revină este cea de dizolvare a Parlamentului.

Ulterior, la 28 martie, acesta  a semnat un decret cu privire la organizarea unui referendum consultativ pe 27 septembrie curent, care va costa 75 de mil. de lei, când cetățenii sunt îndemnați să se pronunțe pe patru subiecte, invlusiv referitor la învestirea președintelui cu atribuții sporite pentru dizolvarea parlamentului, în următoarele cazuri:

  • după consultarea fracțiunilor parlamentare;
  • dacă Parlamentul nu a implementat, în termen de 12 luni, voința poporului exprimată prin referendumul consultativ;
  • dacă referendumul republican privind demiterea Președintelui R. Moldova s-a soldat cu rezultat negativ sau a fost confirmată nevalabilitatea lui de către Curtea Constituțională;
  • dacă Parlamentul nu a adoptat Legea bugetului de stat în termen de 2 luni de la începutul exercițiului financiar;
  • la inițiat de președintele țării.

Astăzi, fracțiunile PDM, PSRM, PL, PCRM, PLDM și deputații din Grupul parlamentar Popular European s-au întâlnit cu delegația Comisiei de la Veneția referitor la acest subiect.

După discuții, deputatul PDM, Sergiu Sârbu a declarat că fracțiunea este împotriva acestei inițiative a președintelui, calificând-o populistă, care „vine ca o continuare a promisiunilor din campania electorală”.

„Este absolut inadmisibil acest șantaj politic din partea președintelui Dodon față de Parlament. Experiența internațională a fost distorsionată intenționat, deoarece într-o republică parlamentară este inadmisibil să poți dizolva Parlamentul doar din simplul motiv că Legea bugetului nu a fost votată în termen de două luni. (…) Am amintit experților de la Veneția acea criză politică din anii 2010-2012, când Parlamentul a fost dizolvat de două ori din cauza că nu am putut alege șeful statului”, a declarat Segiu Sârbu, care a precizat că din acea perioadă există mai multe opinii ale Comisiei de la Veneția în care se vorbește despre faptul că mai multe temeiuri de dizolvare a Parlamentului înseamnă o sursă de destabilizare politică și instituțională în stat.

Deputatul PSRM, Vasile Bolea susține că în timpul discuției cu experții Comisiei „a simțit” că aceștia ar fi de aceeași părere cu fracțiunea, în sensul că referendumul consultativ are un efect indirect: „Voința poporului exprimată prin referendum, fie el și consultativ, este obligatoriu pentru toate insittuțiile de stat, inclusiv Parlamentul R. Moldova”.

„După ce va trece acest referendum consultativ, dar noi suntem convinși că cetățenii R. Moldova vor răspunde pozitiv la toate acele întrebări (…), Parlamentul sau oricare alt subiect cu drept de inițiativă legislativă va trebui să vină cu proiecte de legi în vederea implementării voinței cetățenilor”, a declarat Vasile Bolea.

La rândul său, deputatul PSRM, Andrian Lebedinschi a declarat că experții Comisiei le-au recomandat să modifice legilația în sensul că președintele R. Moldova să aibă împuterniciri de a organiza referendumuri constituționale, nu doar consultative.

„A doua întrebare care a fost ridicată de către reprezentanții Comisiei: dacă nu examinăm și împuterniciri suplimentare președintelui, care au fost retrase în anul 2000, prin care avea dreptul să participe la ședințele Guvernului, de fapt să le conducă. Ceea ce, de fapt, ne sugerează că Comisia de la Veneția își susține avizul său care a fost dat încă în anul 2000 privind schimbarea sistemului politic din R. Moldova în unul semniprezidențial. Considerăm că vom avea o conlucrare fructuoasă cu ei ”, a precizat Andrian Lebedinschi.

Președintele PL, Mihai Ghimpu a declarat că a comunicat experților Comisiei de la Veneția, poziția fracțiunii față de proiectul de schimbare a Consituției, propus de „președintele vostru”.

„Am spus că noi nu susținem, că nu este prima tentativă de a avea un președinte autoritar, fiindcă lucrul acesta l-a dorit și Lucinschi, prin republică prezidențială, iar atunci, în 2000 a fost modificată și Constituția în lupta dintre președinte și Parlament. Apoi, în cadrul AIE-1, după alegerile din 2010, fostul vostru prim-ministru de atunci, tot dorea republică prezidențială. Acum avem al treilea exemplu (…). Dlui (Igor Dodon – n.r.) se pregătește cu ce să mai amăgească lumea, fiindcă în campania electorală a promis pensii mari, salarii mari, cârnaț, votcă ieftină, lapte de rândunică și încă tot ce doriți. Și trebuie să vină și să spună că „n-am putut să fac că nu mi-o dat voie Parlamnetul”, s-a arătat revoltat Mihai Ghimpu.