Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   CNA, de partea Curții Constituționale…

CNA, de partea Curții Constituționale în „lupta” politică de la Chișinău: „Nu sprijinim niciun partid politic”

cna.md

Centrul Național Anticorupție (CNA), anunță, într-un comunicat de presă că este „un organ apolitic, nu acordă asistenţă şi nu sprijină niciun partid politic” și că, în activitatea sa „aplică necondiționat toate hotărârile Curții Constituționale”.

„CNA este un organ apolitic, nu acordă asistenţă şi nu sprijină niciun partid politic. Astăzi, instituțiile publice din R. Moldova se află într-o situaţie fără precedent, când sunt somate de anumite forţe politice să nu respecte deciziile instanței supreme – Curtea Constituțională.

„În activitatea noastră, aplicăm necondiționat toate hotărârile Curții Constituționale, chiar dacă unele din ele, în anumite situații, au făcut imposibilă tragerea la răspundere a unor persoane. În situația crizei actuale, atragem atenția că nimeni nu poate să-și asume dreptul de a decide, în mod arbitrar, pe care din hotărârile Curții Constituționale să le respecte și pe care nu. Sfidarea principiilor de aplicare necondiționată a Hotărârilor Curţii este un precedent periculos”, anunță CNA, într-un comunicat de presă.

„De aceea, fiind conștienți că, nerespectarea Legii atrage după sine răspundere penală, îndemnăm toți funcționarii publici să se conducă în activitatea lor strict de prevederile Legii și să nu se lase antrenați în jocuri politice și lupta pentru putere. Centrul Național Anticorupție continuă să-și exercite atribuțiile în regim obișnuit”, anunță instituția.