Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cine este noul secretar general…

Cine este noul secretar general al Guvernului

Cabinetul de miniștri a numit astăzi, 18 iulie, un nou secretar general al Guvernului. Funcția urmează a fi ocupată de către Andrei Spînu, care a figurat cu numărul 26 în lista națională a Blocului ACUM la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Andrei Spînu este specialist în business și administrare a afacerilor, fiind și administrator al „Traduno Technologies” S.R.L. Din august 2015 și până în ianurie 2016 a fost viceministru al Tineretului și Sportului. Totodată, din 2018 acesta își face studiile de masterat în Științe Politice la Harvard Extension School, SUA.

Anterior, Spînu a figurat cu numărul 87 în lista Partidului Liberal Democrat (PLDM) pentru alegerile parlamentare din 2010, fiind și preşedintele Tineretului Liberal Democrat din Moldova.

Anterior, funcția de secretar general al Guvernului a fost ocupată de Lilia Palii, care însă a demisionat, după ce Maia Sandu a declarat că a purtat discuții cu aceasta și i-a transmis că există suspiciuni asupra activității ei.