Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cine este noul director al…

Cine este noul director al Serviciului Fiscal de Stat

Serviul Fiscal de Stat are un nou director după ce Serghei Puşcuţa a fost numit ministru al Finanţelor în Guvernul Chicu. Este vorba de Ludmila Botnari, care a ocupat până în prezent funcția de director adjunct interimar în cadrul Serviciului Fiscal de Stat.

Potrivit CV-lui său, Ludmila Botnari are o experienţă de 25 în administrarea fiscală. Înainte de a ocupa fotoliul de director adjunct interimar al Serviciului Fiscal de Stat, Botnari a exercitat timp de aproape patru ani funcţia de şef al direcției generale a marilor contribuabili a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. În 2013, aceasta a fost şi şefă al Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Ialoveni. Anterior, aceasta a deţinut şi funcţia de prim-șef adjunct al Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău.

Într-un comunicat de presă emis de Serviciul Fiscal de Stat, Ludmila Botnari a a dat asigurări că instituţia va continua realizarea proiectelor și a mulțumit pentru încrederea acordată.

Anterior, funcția de șef al Serviciului Fiscal de Stat a fost ocupată de Serghei Pușcuța, actualul ministru al Finanțelor în Cabinetul Chicu. Guvernul condus de Ion Chicu a fost învestit pe 14 noiembrie cu votul a 62 de deputați în Parlament.