Cine este noul administrator al firmei lui Plahotniuc, Finpar Invest SRL

Finpar Invest SRL, cea mai veche și una dintre cele mai influente companii ale oligarhului și prim-vicepreședintelui PDM, Vladimir Plahotniuc, cu un capital social de circa jumătate de miliard de lei, are un nou administrator. Este vorba despre Mihail Pocnea, fostul director al Agenției pentru Protecția Consumatorilor (APC). Acesta a devenit reprezentantul firmei lui Plahotniuc în martie 2016, după ce a fost înlocuit la șefia APC de actualul director, Iurie Eremia.

11329965_294391670685156_5162150218657586614_n

Mihail Pocnea

Anterior, potrivit anticorupție.md, Pocnea a activat în domeniul asigurărilor,  la S.A. Moldasig, unde încasa lunar un salariu de 27.500 de lei și la SAR Donaris Group S.A., unde lunar era remunerat cu 10.000 de lei. În declarația cu privire la venituri și proprietate pentru 2014, Mihail Pocnea a indicat două terenuri extravilane achiziționate cu 289 de mii de lei, în 2006 și 2013. În aceeași document, Mihail Pocnea a mai declarat o vilă de 171 de metri pătrați, pe care o deține din 2006, un automobil de model Lexus, dar și o firmă fondată în 2014, SRL Stop Fraud.

Rise Mol­dova a pre­zen­tat anterior mai multe docu­mente care dez­vă­luie legă­tu­rile lui Pla­ho­t­niuc cu Fin­par Invest SRL. Aceasta i-a avut în tre­cut, prin­tre fon­da­tori și repre­zen­tanți pe Oxana Chil­descu (soția), Vera Moro­zan (sora) și Andrian Candu (finul) – pre­șe­din­tele Par­la­men­tu­lui sau Ghen­a­die Sajin, actu­a­lul șef al Inspec­ției de Stat în Con­struc­ții.

Pocnea  a preluat conducerea companiei de la  Valentin Zubic, ex-viceministrul de Interne care a fost urmărit penal în „Dosarul 7 aprilie 2009”. finpar

După mai multe modificări în structura acționariatului, din august 2014, acționarul unic la Finpar este Asirapal Enterprises Ltd. (Cipru), fondată de alte două companii offshore, iar numele firmei a fost implicat în mai multe scandaluri.

Pe bd. Ştefan cel Mare nr. 132, acolo unde este înregistrată compania cu capital străin, își are adresa juridică și Între­prin­de­rea cu Capi­tal Străin (ÎCS) “NOBIL-CLUB” SRL, care deține hotelul Nobil, despre care Plahotniuc spunea încă în 2010 că „este una din­tre inves­ti­ţi­ile cu care mă mân­dresc”. Con­form infor­ma­ţi­i­lor de la Cadas­tru, tere­nul de pe str. Emi­ne­scu 49/1, pe care este construit hotelul, apa­rţine ÎCS Fin­par Invest SRL. Acesta a intrat ofi­cial în pose­sia SRL-ului pe 24 iunie 2009 în teme­iul unui con­tract de vânzare-cumpărare. Firma Fin­par Invest a fost şi cea care a obţi­nut, de la Pri­mă­rie, toate auto­ri­za­ţi­ile pen­tru con­stru­cţia hote­lu­lui, la înce­pu­tul ani­lor 2000. SRL-ul este și proprietarul  a trei apartamente din blocul din centrul Capitalei în care locuieşte familia Plahotniuc.

Din 2009, în urma unei tranzacții dubioase, Finpar Invest a devenit proprietara cafenelei „Guguță”. La 30 decem­brie 2015, magistrații Judecătoriei sectorului Centru au emis o hotărâre prin care firma putea ridica un hotel cu 15 etaje în Parcul „Ștefan cel Mare”, dar interziceau privatizarea terenului pe care este amplasată cafeneaua. După ce mai mulți activiști au protestat împotriva deciziei, la 13 aprilie curent, Curtea de Apel Chișinău a anulat-o.

Printre alte imobile deținute de Finpar Invest, potrivit rise.md,  se numără: sediul trustului „General Media Group” care deține Publika TV, Prime TV, Canal 2 și Canal 3, pe str. Ghioceilor 1, Global Business Center, fostul restaurant „Ghiocel Dalb” pe str. Ghidighici 1, sediul companiei de pază particulară „Argus -S” SRL, construcţie de cultură şi agrement (Parcul Valea Trandafirilor).

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. Tatiana Gorescu

    Si ce ati vrut sa povestiti in acest articol? La Jurnal Trust nu s-a schimbat administratorul?

  2. Aliona Borta

    Toata lumea stie de Plahotniuc ca e om bogat, oare care-i problema? Odata ce aceste averi au parvenit din busines si nu din furat banii poporului ca la al de Platon, Shor sau Filat.

  3. Gerald Butler

    S-a schimbat si ce din asta? Este o intreprindere privata, pe mine nu prea ma intereseaza chestiile private. Nu-mi place sa numar banii altor persoane atata timp cat sunt declarati, firma asta din cate am citit aici, este absolut legala. 🙂

  4. Victoria Gonța

    Atita timp cit achita impozite la stat si activeaza legal , care-i problema ? Sau deam nu mai aveti ce scrie.

  5. ion mercaru

    Si eu cred ca afacerile sunt private si atat,Dar ceea ce nu intelege cititorul este ca privatul nu se amesteca cu statul,asa ca atunci cand vezi ca persoane ce au lucrat la stat in functii de decizie,te intrebi daca fiind in functie nu au favorizat privatul unde a fost angajat inainte sau dupa,aici este problema,asta fiind valabil si pentru media.ziare,TV,radio care au putut castiga nelegal bani publici,nu conteaza nici patronul.nici numele firmelor in discutie,asa cred eu,,

  6. Iulian Andrei

    Nu e clar, omu’ are bani isi dezvolta afacerea care e problema? Ce legatura are cu activitatea politica sau se termina resursele de calomnie nejustificata, de catre mass-media asta “dreapta” si cumparata?

  7. Acumen Camera

    Grigore, problema is toti cei care au furat Si fura inca cetatenii, plus cei care le ling fundul la acestea care ne fura!!! Daca te uiti atent, acest pochnea are o faca ca fundu la tatdjik Si pentru bani face orice….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *