Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ce spune un deputat despre…

Ce spune un deputat despre ziua de 25 martie: „În această zi inima românismului va bate la Chișinău”

Deputatul român Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a declarat că ziua de 25 martie 2018 va fi una specială și a adresat o invitație de participare la Marșul Reîntregirii care se va desfășura la Chișinău, pentru a marca cei 100 de ani de la Marea Unire. 

„Pe 25 martie, îmi doresc ca reprezentanți ai Parlamentului României, ai Guvernului României și ai Președinției Române să fie prezenți la acest eveniment care, dincolo de orice, își dorește să dea semnale foarte clare către București, către Washington, către Bruxelles și chiar către Moscova că românii din R. Moldova, românii din România, românii din diaspora își doresc Reunirea. Acum trei săptămâni, salutam de la această tribună gestul curajos al aleșilor locali din Republica Moldova care au votat și semnat Declarații de Reunire cu Țara. Erau atunci 16. Astăzi, numărul acestor Declarații a crescut la 112 și numărul lor este în creștere continuă… Tocmai de aceea, este foarte important ca pe 25 martie, ziua în care inima românismului va bate la Chișinău, să fim prezenți în stradă, să fim prezenți în Piața Marii Adunări Naționale, pentru ca împreună să ne asumăm acest Proiect de țară, al treilea după integrarea în NATO și în Uniunea Europeană, și să continuăm ceea ce unii încearcă să o facă pe palierul asociativ: să combinăm aceste eforturi și să ne asumăm acest obiectiv de țară”, a declarat deputatul Codreanu la tribuna Camerei Deputaților din România. 

La 25 martie, începând cu ora 12:00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, va avea loc una dintre cele mai mari manifestații unioniste de la independența R. Moldova, susțin organizatorii evenimentului. Astfel, liderii unioniști invită toți românii de pretutindeni la Chișinău pentru a cere autorităților de pe ambele maluri ale Prutului reîntregirea neamului românesc.

Marea Adunare Centenară este organizată de Alianța pentru Centenar, structură care înglobează asociațiile unioniste de pe cele două maluri ale Prutului și din afara granițelor țării.

Menționăm că împotriva unionismului se manifestă Igor Dodon, președintele R. Moldova care susține deschis Rusia. Acesta se arată îngrijorat de evenimentele ce urmează să fie organizate în perioada 24-27 martie (la 27 martie 1918 a fost convocat Sfatul Țării, care a votat Unirea Basarabiei cu România, n.r.). „Cei care se acoperă cu răspândirea mesajelor unioniste vor să vină la Chișinău și să facă destabilizări, dar noi nu vom permite și îi vom penaliza. Constituția prevede foarte clar că orice acțiuni de lichidare a statalității R. Moldova este contrat legii”, a punctat Dodon.