Candu nu mai solicită despăgubiri Rusiei? „Moldova cere doar o relație de respect reciproc”

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, susține că R. Moldova este un stat neutru, prin Constituție, că guvernarea nu vrea să lupte pentru teritorii străine, dar încearcă să asigure integritatea țării, iar diversificarea surselor de energie este cel mai mare proiect de la independență. Afirmațiile au fost făcute de Andrian Candu la deschiderea  Conferinței interparlamentare cu genericul „Georgia, R. Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările actuale de securitate”, care se desfășoară astăzi la Chișinău și la care participă aproximativ 150 de oficiali, experți și diplomați pentru a discuta despre probleme securitate informațională, energetică, militară și de cooperare regională. Deși, anterior, Andrian Candu a declarat că guvernarea intenționează să angajeze o firmă internațională de avocați pentru a evalua daunele provocate de prezența militară a Rusiei în regiunea transnistreană și, respectiv, să înainteze acesteia o notă de plată, astăzi, șeful Legislativului nu a vorbit despre acest lucru și  a precizat că „Moldova cere doar o relație de respect reciproc” din partea Federației Ruse.

În mesajul de deschidere a Conferinței, Andrian Candu s-a referit la semnificația zilei de 2 martie 1992, când a demarat conflictul armat de pe râul Nistru. Președintele Parlamentului a menționat că la 26 de ani de la începerea acestui conflict R. Moldova are încă un teritoriu ocupat, iar o problemă similară are, atât Ucraina, cât și Georgia. În acest sens, Candu a declarat că R. Moldova este o țară neutră, prin Constituție, de aceea nu verendică teritorii străine, ci doar vrea să-și consolideze integritatea.

Președintele Legislativului a vorbit despre provocările actuale de securitate comune pentru Moldova, Ucraina și Georgia, cum este securitatea energetică, conflictele înghețate, dezinformarea și știrile false.

„Scopul nostru este să edificăm un stat demn de cetățenii noștri, după modelul occidental”, a spus Andrian Candu. Potrivit lui, guvernarea din Moldova și-a asumat în ultimii ani decizii în măsură să protejeze locuitorii țării. În acest sens, președintele Parlamentului a menționat legea anti-propagandă și cel mai mare proiect de la independență de diversificare a surselor de energie.

Pentru a ilustra lupta R. Moldova împotriva propagandei, calificată drept un instrument al războiului hibrid, democratul Andrian Candu a adus drept exemplu ultima modificare la Codul Audiovizualului, numită „legea antipropagandă”. Candu a declarat că acestă modificare legislativă „a exclus posibilitatea de dezinformare” de către canalele tv din F. Rusă și a securizat spațiul informațional. „Legea antipropagandă”, pe care guvernarea și-o asumă drept o reușită, a fost criticată recent, atât de Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene, cât și de ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko.

Andrian Candu s-a referit la aspirația de aderare la Uniunea Europeană a celor trei state și la reformele întreprinse, conform angajamentelor asumate față de partenerii externi, dar, în primul rând, pentru beneficiul locuitorilor Moldovei, Georgiei și Ucrainei.
Șeful Legislativului a precizat, în context, că în raport cu Federația Rusă, Moldova cere doar o relație de respect reciproc.

 

Astăzi, 2 martie, la Chișinău are loc prima Conferință interparlamentară de nivel înalt pe probleme de securitate.  Conferința interparlamentară de nivel înalt „Georgia, Republica Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările de securitate curente” este organizată, pentru prima dată, în parteneriat cu Consiliul Atlantic, la inițiativa președinților  Parlamentelor  R. Moldova, Georgiei și Ucrainei. 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *