Candidat al coaliției la funcția de ministru al Apărării numit de la sediul PDM, de către liderul PDM. Cum argumentează Leancă?

Invitat  în cadrul emisiunii “Important” de la TVC 21, liderul PPEM, Iurie Leancă a fost chemat să se exprime pe marginea subiectului desemnării unui ministru al Apărării, funcție vacantă după ce la 17 decembrie 2016, Anatol Șalaru, pe atunci  ministrul Apărării și prim-vicepreședinte al Partidului Liberal a anunțat că își depune demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PL. La 7 februarie 2017 Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării deja,  anunța despre decizia sa de a înființa un nou partid politic.

Astfel, Leancă a fost chemat să argumenteze inclusiv motivul din care candidatul comun al Coaliției la această funcție a fost anunțat de la sediul PDM, de către liderul PDM, Vlad Plahotniuc.

 “Ceea ce contează pentru mine e faptul că colegii din PD au avut nu doar o reacție pozitivă atunci  când l-am propus din partea PPEM pe Eugen Sturza la această funcție. Porneam de la ideea că R. Moldova în această stare de turbulență care există –  timp de 9 luni să nu avem ministru al Apărării chiar e un lucru periculos, deci m-am bucurat foarte mult că au avut o reacție pozitivă și au fost de acord să-l desemnăm din partea coaliției pe Eugen Sturza. Acum, pentru mine contează că Eugen a fost propus și aștept cu nerăbdare finalizarea acestui proces și înscăunarea lui Eugen Sturza în fotoliu de ministru al Apărării”, a spus Leancă, declarându-se sigur atât de faptul că Sturza va deveni ministru al Apărării, cât și de capacitățile acestuia pentru această funcție.

Amintim că  pe 12 septembrie curent, Vlad Plahotniuc, președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), a anunțat  că membrii coaliției de guvernare au decis să propună candidatura lui Eugen Sturza, vicepreședintele Partidului Popular European din Moldova,  la funcția de ministrul al Apărării.

Curând după aceasta, Igor Dodon a anunțat  că a semnat o scrisoare în care recomandă Guvernului să-l înainteze pe Victor Gaiciuc la funcția de ministru al Apărării. Gaiciuc este originar din satul Pepeni și a îndeplinit funcția de ministru al apărării al R. Moldova în perioada 19 aprilie 2001 – 15 octombrie 2004.

Ulterior, Pavel Filip a criticat acțiunile lui Igor Dodon și spus că va înainta repetat candidatura lui Sturza pentru funcția de ministru al Apărării. Astfel, Guvernul a aprobat , într-o ședință specială, o decizie care se referă la sesizarea Curții Constituționale pe acest caz. Curtea a concluzionat că Președintele R. Moldova nu este în drept să refuze numirea Guvernului, chiar dacă nu este de acord cu componența nominală a acestuia. 

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lupul

    Iura Leancă este asemenea unui cucoș, care așteaptă să fie făcut răcitură
    priponit în ograda stăpânului Plahotniuc. Atâta timp cât va fi credincios
    stăpânului, atâta timp va trăi. Primul, care urmează să fie sacrificat pentru furtul miliardului da fi Iura Leancă. Mai de vreme sau mai târziu stăpânul Plahotniuc
    va avea nevoie să arate la toți că cei vinovați de furtul miliardului sunt pedepsiți. Chestia cum că Vlad Filat ar fi furat miliardul este cusută cu ață albă și nu ține. Filat demult hrănește puricii la dubală, iar miliardul așa și n-a apărut! Pentru cei care cât de cât cunosc istoria furtului miliardului este absolut clar că partea lupului din miliarf este la Plahotniuc, iar partea mielului la Ilan Shor. Faptul că hoțul Ilan Shor este în libertate anume despre asta și ne spune!

Leave a Reply to Lupul Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *