Când expiră mandatul șefului SIS și CNA? „Ieri a avut loc ședința Comisiei Juridice, dar nu a fost nicio pomină de așa ceva”

Mandatul lui Viorel Chetraru, șeful Centrului Național Anticorupție și a lui Mihai Balan, directorul Serviciului de Informații și Securitate expiră la data de 25 octombrie 2017.

Potrivit deputatului Tudor Deliu, legea prevede că o persoană are dreptul la un singur mandat de 5 ani în fruntea celor două instituții, iar la Comisia juridică din Parlament, abilitată prin lege să organizeze un concurs de selectare a candidaților pentru preluarea acestor funcții, lucrurile nu au început să se miște.

„La data de 25 octombrie expiră termenul directorului CNA. În lege se prevede expres că directorul deține această funcție timp de 5 ani și nu mai poate avea al doilea mandat. Era normal ca Comisia juridică, care este abilitată prin lege, să purceadă la organizarea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de director al CNA. Ieri a avut loc ședința Comisiei Juridice, nu a fost nici pomină de așa ceva. O să așteptăm miercurea viitoare, poate la ședința comisiei se va discuta. Dacă nu, eu promit că voi aborda acest subiect la comisie pentru ca să purcedem la organizarea concursului. Pentru organizarea concursului este necesară elaborarea regulamentul, de stabilit clar care sunt procedurile de selectare. Este un lucru deloc ușor și vrem ca acest lucru să se petreacă transparent”, a declarat Deliu.

„Cât privește directorul SIS, aceasta tot este o prerogativă a Comisiei juridice din Parlament. Nu cunosc care este situația actuală în privința acestui subiect, dar bănuiesc că este aceeași”, a adăugat liberal-democratul.

Viorel Chetraru este directorul CNA începând cu 25 octombrie 2012.

Studii:

  • 1992 – 1996 Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, România, Facultatea de drept, licenţiat în ştiinţe juridice, specializarea drept.
  • 2006 – 2007 Academia „Ştefan cel Mare” a MAI, studii de masterat în drept economic.
  • 2008 – 2010 Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, masterat de cercetare în Administrare Publică.
  • 2010 – doctorantura la Academia MAI “Ştefan cel Mare”
  • 2012 – studii postuniversitare la Colegiul Naţional al Afacerilor Interne, Bucureşti, România

Activitatea profesională:

  • 1996 – 2001 inspector, inspector superior, şef adjunct, şef serviciu poliţie economică-financiară a Comisariatului de Poliţie al sectorului Centru, mun. Chişinău
  • 2001- 2002 şef Direcţie Investigaţii Operative a Direcţiei Generale Teritoriale Chişinău a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţie, şef adjunct a DGT Chişinău a CCCEC
  • 2002 – 2003 şef adjunct al Direcţiei Investigaţii Operative a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
  • 2003 – 2007 şef al Direcţiei Delicte Transfrontaliere şi Informaţionale a MAI
  • 2007- 2009  şef al Direcţiei Inspectări şi Supraveghere a MAI, şef adjunct al Direcţiei Generale Analiză Monitorizare şi Evaluare a Politicilor a MAI
  • Din 4 noiembrie 2009 este numit director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei
  • Din 25 octombrie 2012 este ales, prin concurs de către Parlament, în funcţia de director al Centrului Naţional Anticorupţie

Potrivit declarației de venituri și proprietăți pentru anul 2016, directorul CNA indică un salariu de 335.610 de lei. Potrivit declarației, familia Chetraru locuiește într-o casă cu o suprafață de 96m.p, cumpărată în anul 2012 și conduce un automobil Renault Megane, anul fabricației 2005 și cumpărat în același an.

Citiți aici: [FOTO] Viorel Chetraru şi-a cumpărat casă de milioane de la… soacră

Cine este Mihai Balan, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS):

În 1979 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie (limba şi literatura română, specialitatea jurnalism). A urmat cursurile diplomatice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României pe care le-a absolvit în 1992 şi Cursurile diplomatice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Japoniei – în 1994. În perioada ianuarie – mai 2002 a absolvit cursurile Centrului European de Studii în domeniul securităţii “George Marshal” din Garmisch, Germania.

A fost numit Director al Serviciului de Informaţii şi Securitate la 25 octombrie 2012 prin  Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 224. Anterior, în perioada anilor 1990 – 2012 a deţinut diverse funcţii în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

A fost Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statul Israel, în Republica Elenă şi Cipru; Consilier al Preşedintelui Republicii Moldova pe probleme de politică externă şi integrare europeană.

Directorul SIS indică în declarația sa de venituri și proprietăți pentru anul 2015 – un salariu de 145.345 de lei și o pensie de 36.541 de lei. Balan are un apartament de 38 m.p., cumpărat în anul 2006 și o casă de locuit cu o suprafață de 243,6 m.p. Mihai Balan conduce două automobile: Toyota (anul de fabricație 2008), cumpărat în 2015 și un Mercedes (anul de fabricație 2011), cumpărat în anul 2012.

 

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *