Când vom afla noua componență a Curții Constituționale? Ce răspund deputații Slusari și Batrîncea

Deputații din majoritatea parlamentară refuză să precizeze când Curtea Constituțională (CC) va avea noi judecători.

Președintele fracțiunii ACUM Platforma DA, Alexandru Slusari, și șeful fracțiunii PSRM, Vlad Batrîncea, au răspuns evaziv, menționând că cetățenii au alte preocupări, care țin mai mult de aspectele sociale și economice.

Totuși, ei au precizat că noua componență a Înaltei Curți nu va fi cunoscută cel puțin până la 13 august, când urmează să aibă loc următoarea sesiune extraordinară a Parlamentului de legislatura a X-a.

„Vă promitem că nu vor mai fi membri sau activiști de partid. Ne interesează mai mult conținutul decât forma”, au declarat deputații din coaliția ACUM-PSRM în cadrul ediției din 2 august a emisiunii „Пятница с Анатолием Голя” de la postul de televiziune RTR Moldova.

Întrebați, dacă unele decizii ar putea fi revizuite, cum ar fi cele privind fi modalitatea de alegere a președintelui R. Moldova sau sistemul electoral pentru următorii patru ani, aleșii au subliniat că „nu va mai fi ca deputații să dea indicații judecătorilor CC”.

La 30 iulie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) i-a desemnat pe Eduard Ababei și Serghei Țurcan la funcția de judecători ai CC.

La 24 iulie, Comisia juridică, numiri și imunități i-a selectat pe Vladimir Grosu și Nicolae Eșanu. Ulterior, în spațiul public au apărut mai multe nemulțumiri privind cei doi candidați, iar unii deputați au declarat că nu-i vor vota.

Guvernul urmează să selecteze doi candidați pentru CC la 6 august. La concurs s-au înscris 24 de pretendenți.

Sursă foto: tvrmoldova.md


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *