Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Băsescu - „Problema zilei” a…

Băsescu – „Problema zilei” a președintelui Dodon

Igor Dodon, președintele R. Moldova, s-a întâlnit cu mai membrii Consiliului Societății Civile pe lângă Președinte, pentru a discuta despre implicarea lui Traian Băsescu în politica din R. Moldova.

„Mai multe comisii din cadrul Consiliului Societății Civile pe lângă Președintele R. Moldova au desfășurat ședințe pe marginea acțiunilor desfășurate pe teritoriul R. Moldova de către cetățeanul român Traian Băsescu. Aceste comisii solicită inițierea procedurii de declarare persona non-grata a domnului Băsescu pe teritoriul țării noastre”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Traian Băsescu, ex-președintele României, este în prezent președintele de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN), fapt care îl nemulțumește pe șeful statului, care, la 3 ianuarie, a semnat decretul prin care lui Traian Băsescu i-a fost retrasă cetățenia R. Moldova, acordată de fostul președinte Nicolae Timofti. Însă,la 21 martie, decretul de retragere a cetățeniei lui Traian Băsescu a fost suspendat, până la soluționarea cauzei.

Menționăm că atât Igor Dodon, cât și Traian Băsescu nu pierd nicio ocazie de a arunca declarații tăioase unul în celălalt. Astfel, în cadrul unei transmisiuni live pe o rețea de socializare Odnoklassniki, Dodon s-a arătat revoltat de prezența lui Traian Băsescu în politica din R. Moldova: „faptul că unii susțin unioniștii și doresc să ne distrugă statalitatea țării… frați frați, dar toată lumea la casa lui. Stați acasă, vizitați-ne…, dar fiecare este stăpân la el acasă. Nu trebuie să mergeți prin Moldova, așa cum o face acum Băsescu prin sate. Offf, mare erou! El a fost dat afară din țară, unde oamenii nu mai voiau să-l vadă și acum a venit în țara noastră să se implice în politică”, s-a arătat indignat Dodon. Drept răspuns, de Ziua României, Băsescu a scris pe o rețea de socializare: „Igor Dodon, SFIDAT chiar la el ACASĂ: Copiii au cântat ‘Treceţi, batalioane române, Carpaţii!’ în satul său natal. Momente dificile pentru președintele pro-rus, Igor Dodon. Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu bucurie în satul natal al lui Igor Dodon, Sadova, mai mult ca sigur spre iritarea preşedintelui pro-rus al R. Moldova. Elevii gimnaziului din Sadova au interpretat și alte piese patriotice, precum „Doamne, ocrotește-i pe români”, „Drum bun, drum bun, toba bate”, „Basarabie frumoasă”, „Îndemn la Unire”.