Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Banca Mondială se declară profund…

Banca Mondială se declară profund îngrijorată în legătură cu adoptarea Legii amnistierii capitalului

Foto: premiumtimesng.com

Banca Mondială se declară profund îngrijorată de adoptarea Legii privind declarația voluntară și stimularea fiscală și susține că aceasta este incompatibilă cu programul de reformă a politicilor susținut de Grupul Băncii Mondiale. Reacția vine după ce ieri, 26 iulie 2018, Parlamentul a votat în ambele lecturi acest proiect de lege, în lipsa fracțiunilor parlamentare PL, PCRM, PLDM și PSRM. Acestea au părăsit sala de ședințe în semn de protest. 

Banca Mondială este profund îngrijorată de pachetul recent aprobat de inițiative fiscale și amnistii de capital, deoarece acesta poate submina angajamentul Guvernului R. Moldova de a lupta împotriva corupției și ar putea avea un impact negativ asupra respectării obligațiilor fiscale, ceea ce va conduce la riscuri fiscale semnificative. Pachetul este incompatibil cu programul de reformă a politicilor susținut de Grupul Băncii Mondiale. Banca Mondială va continua să evalueze consecințele pachetului adoptat, pe măsură ce vor fi disponibile mai multe detalii”, se spune în mesajul emis de aceasta.

Mai multe organizații ale societății civile își exprimă îngrijorarea și condamnă adoptarea noului proiect de lege privind declararea voluntară și stimularea fiscală, care în esență, potrivit acestora, reprezintă o nouă tentativă de amnistiere a capitalului obținut din surse dubioase.

Cu 56 de voturi, proiectul de lege privind declararea voluntară și stimularea fiscală a fost votat în ambele lecturi. În opinia deputaților care au părăsit ședința, această reformă este promovată contrar prevederilor legale și vine să legalizeze spălarea de bani în R. Moldova.