Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Andrei Năstase ar putea depune…

Andrei Năstase ar putea depune un denunț la Procuratură pe numele lui Nistor Grozavu

Andrei Năstase ar putea depune un denunț la Procuratură pe numele lui Nistor Grozavu. Primarul ales a vorbit astăzi despre acest lucru, când a mers la Primărie să discute despre demolarea cinemtografului „Gaudeamus”. A urmat un schimb de replici între Năstase și Grozavu, iar Andrei Năstase a punctat că nu admite ca edificiile capitalei să fie lăsate în paragină cu intenția de a le demola ulterior. 

Andrei Năstase: Eu vă invit să ne pătrundem de calitatea lucrurilor și să înțelegem că ceea ce demolăm, nu mai putem aduce înapoi. Eu azi noapte nu am putut dormi, pentru că m-am dus un ceas mai târziu acolo. Atât. Îmi reproșez îmtârzierea cu un ceas, dar eu nu pot sta paznic la toate edificiile din acest oraș. Dacă mă duceam cu un ceas mai înainte, nu era demolat. Și noi împreună cu dvs. și cu toată societatea am fi putut construi la Gaudeamus un centru pentru copii, un centru pentru tineret. La urma urmei, puteam extinde un spital, o grădiniță, o școală. (…)

Nistor Grozavu: În clădirea respectivă nu se putea ceva de construit.

A. N.: De ce?

N.G.: Clădirea este atât constructiv învechită și depășită, cât și moral depășită.

A.N: Cine a decis asta?

N.G.: Construcțiile, dacă se află o perioadă lungă, nefiind exploatate, pot fi de cea mai înaltă calitate…

A. N.: Rețineți oameni buni. Așa se întâmplă în tot orașul acesta – se lasă un an, doi, trei, se scoate acoperișul ca acolo să curgă apa, să crească copaci și după asta se spune că nu este funcțională clădirea. Dvs. ați făcut o afirmație ca arhitect, eu nu o să vă contrazic, pentru că nu sunt nici arhitect, nici inginer, sunt jurist. Dar, voi trece neapărat afirmația dvs. printr-un consiliu de experți și dacă ei vor spune că acest edificiu putea fi reabilitat, credeți-mă, personal voi face un denunț la Procuratură. Nu admit ca niște edificii să  fie lăsate în paragină, pentru a fi pe urmă demolate. Fac chestia asta nu pentru ca să vă sperii, dvs. ați trecut prin beciurile CNA-ului  și  nu vă mai speriați de nimic. După ce v-a făcut Plahotniuc pe-acolo, nu aveți nicio frică, eu sunt sigur. Oamenii ca dvs. au depășit frica. Întrebarea mea este în favoarea cui ați depășit această frică. 

Ieri, 9 iunie 2018, a început demolarea cinematografului „Gaudeamus”. Ulterior, mai mulți cetățeni s-au adunat  în fața clădirii pentru a opri demolarea acestuia.

După ce Chirtoacă a demisionat, la scurt timp după ce a fost suspendat din funcție, reţinut şi judecat în dosarul parcărilor cu plată – Primăria Chişinău a fost condusă, inițial, de viceprimarul Nistor Grozavu, iar ulterior, timp de 4 luni, de Silvia Radu, primară interimară. În ultima lună, după ce Radu a degrevat din funcție pentru a candida la alegerile locale anticipate, Primăria a fost gestionată de viceprimarul Ruslan Codreanu, cel care a fost numit în funcție de către un alt viceprimar, Nistor Grozavu.

Candidatul comun al Platformei DA, PAS și PLDM, Andrei Năstase, a acumulat majoritatea voturilor în turul doi de scrutin al alegerilor locale noi din mun. Chișinău, care au avut loc duminică, 3 iunie. Andrei Năstase a acumulat 52,57% din voturi, iar Ion Ceban, candidatul Partidului Socialiștilor, a adunat 47,43%.