Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Al doilea consilier al președintelui…

Al doilea consilier al președintelui Igor Dodon care a primit casă în dar de la părinți în 2016

După ce Ion Ceban, purtătorul de cuvânt al președintelui Igor Dodon, a declarat pentru anul 2016 o casă care i-ar fi fost donată de mama sa, acum un alt consilier al președintelui arată că a primit în dar o casă de la părinți. Este vorba despre Rita Manole, care declară că a primit în 2016 un teren și o casă în calitate de donație. Terenul are o suprafață de 0,028 ha, iar casa are 55,6 m.p., cu o valoare cadastrală totală de 421 314 lei, scrie portalul Moldova Curată. Manole declară că este vorba despre un imobil care ar fi aparținut buneilor soțului său și pe care l-a primit în dar de la părinții soțului.

„Mama soacră ne-a făcut donația recent, chiar dacă noi am locuit de 13 ani în căsuța dată. Să vă spun și adresa? Eu cred că deja întreceți orice măsură”, s-a arătat indignată Rita Manole de faptul că ne interesăm de donație. Ulterior, consiliera președintelui a precizat că soțul ei a primit donația de la mama lui și că ar fi vorba numai despre jumătate de casă, nu de întreg imobilul. „Vreau să cred că nu veți face subiect pe seama asta, sunt subiecte mult mai interesante”, a subliniat Rita Manole.

Deși consiliera lui Igor Dodon a declarat că a locuit și până acum în casa socrilor, imobilul nu a figurat în declarațiile de avere depuse anterior. Până a veni la Președinție, Rita Manole a deținut funcția de asistent al deputatului în Parlament.

Consiliera președintelui, care este și membru al consiliului de administrație a Fundației „Din suflet”, patronată de soția președintelui, Galina Dodon, și-a cumpărat anul trecut și un automobil Dacia Logan, în valoare de 46 900 de lei. Familia ei mai deține un autoturism Toyota Avensis, achiziționat în 2012 cu o valoare declarată de 160 000 lei.

Pe lângă activitatea sa în calitate de consilieră a președintelui, scrie Moldova Curată, Rita Manole reprezintă mai multe organizații non-guvernamentale asociate cu Partidului Socialiștilor. Ea este fondator al Asociației Obștești „Iubesc Moldova” și membru al consiliului „Fundației de binefacere „Soluția” și al fundației de binefacere „Din suflet”.

Rita Manole a donat pentru Partidul Socialiștilor, în 2014, 62 800 de lei, asta chiar dacă, potrivit declarației pe avere din 2015, a adunat, împreună cu soțul, venituri de până la 90.000 de lei.

Și soțul acesteia, Dorin Manole, la parlamentarele din 2014 a cotizat pentru Partidul Socialiștilor cu 59 900 de lei. Solicitată de Moldova Curată să explice proveniența acestor resurse care au ajuns în pușculița electorală a PSRM, Rita Manole a precizat că ar fi vorba despre bani primiți de la prietenii și rudele aflate peste hotare și care sunt susținătorii Partidului Socialiștilor. „Și mama, și frații sunt peste hotare, avem și prieteni care susțin activitatea partidului. Dar chiar nu cred că este cazul să faceți o știre pe seama unui angajat care se dedică și își face treaba cum scrie în carte”, a adăugat consiliera președintelui.

Ultima donație făcută de Rita Manole pentru PSRM, în valoare de 5000 de lei, a fost în septembrie 2016, potrivit datelor publicate pe site-ul Comisiei Electorale Centrale.

Potrivit declarației sale de avere și interese, în 2016, Rita Manole a ridicat din salariul de consilier al președintelui 102 946 lei, iar soțul său – 49 426 lei, fiind angajat la compania SRL „Pitexim”.