A început reparația clădirii Președinției

În această dimineață, 19 februarie, la clădirea Președinției au fost observați muncitorii companiei de construcții „Sonbay”. Asta deși, Igor Dodon, șeful statului, anunța, în cadrul unei conferințe de presă, că reparația Președinției va începe în a doua jumătate a lunii ianuarie curent. 

La 27 mai 2017, Guvernul a decis să treacă clădirea Președinției în gestiunea șefului statului. Asta după ce, cu o săptămână înainte a respins această cerere venită din partea lui Igor Dodon. Împotriva inițiativei au votat miniștrii PL. „Aprobarea acestei hotărâri are o încărcătură simbolistică. Pentru reparația Președinției e nevoie de 200 de milioane de lei, iar cheltuirea nonșalantă a acestei sume e o risipă de resurse. Din acești bani putem repara cel puțin 100 de grădinițe sau să aducem apă pentru mii de familii. Din păcate, cu excepția liberalilor, ceilalți colegi au considerat oportun să satisfacă acest moft al lui Igor Dodon”, a declarat atunci fostul ministru al Mediului Valeriu Munteanu.

În același timp, Igor Dodon, șeful statului, a menționat că această clădire trebuie să revină în gestiunea sa, mai ales pentru că a găsit persoane care vor să investească bani în repararea clădirii devastate la 7 aprilie 2009. „Consider că Președinția este un important simbol de stat, care trebuie reparat. Mai ales că există surse financiare de la partenerii externi, fără a fi cheltuit niciun leu din buget. Clădirea statului aflată în ruine este o pată de rușine pe imaginea țării”, scria Dodon pe o rețea de socializare.

Firma care va repara clădirea Președinției R. Moldova este compania de construții „Sonbay” din Ankara, cea care a propus cel mai mic preț, scrie Agenția guvernamentală Moldpres, cu trimitere la o declarație care i-a fost transmisă de Ambasada Republicii Turcia la Chișinău. În aceeași scrisoare, se precizează că decizia statului turc de a repara edificul prezidențial vine după ce în iulie 2017, Igor Dodon a solicitat acest lucru președintelui Recep Tayyip Erdogan și că aceasta a fost comunicată Guvernului de la Chișinău, „toate procedurile fiind realizate în mod transparent”.

Ambasada Turciei în R. Moldova a transmis informația pentru Moldpres, agenţia informaţională de stat aflată în subordinea Guvernului, la o săptămână după ce Ziarul de Gardă a trimis o solicitare oficială de informații în care cerut date despre motivul statului turc de a repara din  bani proprii instituția prezidențială de la Chișinău, numele firmei, suma contractului și enumerarea lucrărilor exacte care urmează a fi desfășurate. Până la acest moment, ZdG nu a primit vreun răspuns de la Ambasada Turciei la Chișinău.

„Solicitarea lui Igor Dodon a fost aprobată în iulie 2017 de către președintele Recep Tayyip Erdogan, iar în zilele de 22-23 decembrie, Agenția Turcă de Coordonare și Cooperare (TIKA) a desfășurat o licitație conform legislației Republicii Turcia, la care au participat trei companii turcești. Licitația a fost câștigată de compania Sonbay cu sediul la Ankara, care a propus cel mai mic preț.

Decizia statului turc de a repara edificiul președinției R. Moldova a fost comunicată autorităților de la Chișinău și, în special, Guvernului, toate procedurile fiind realizate în mod transparent”, se precizează în declaraţia transmisă de Ambasada Turciei, unde mai scrie că la fel ca proiectele de dezvoltare realizate anterior în R. Moldova, Turcia nu va acorda finanțare autorităților de la Chișinău, dar că proiectul va fi realizat integral prin intermediul TIKA. Potrivit Ambasadei, „reparația clădirii Preșdinției reprezintă o donație oferită poporului R. Moldova din partea poporului Turciei”.

În comunicatul instituției diplomatice nu este scris nimic despre suma care urmează a fi alocată firmei Sonbay din bugetul Turciei pentru ca aceasta să repare președinția de la Chișinău sau ce lucrări urmează a fi realizate.

În iunie 2017, ZdG a scris că Igor Dodon își petrece vacanța împreună cu familia la un hotel de lux  de pe coasta Mării Mediterane. Șeful statului a negat ulterior informația și a declarat că vacanța i-a fost propusă de consula R. Moldova în Antalya, care a infirmat anterior acest lucru. Într-o altă declarație pentru presă, Igor Dodon a afirmat că vacanța pentru familia sa a fost un cadou din partea președintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Foto: Ilian Cașu


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *