VIDEO/ Năstase spune cine l-ar putea înlocui pe Harunjen

Vicepremierul și ministrul de Interne, Andrei Năstase, susține că demisia lui Eduard Harunjen, care „mai devreme sau mai târziu va sta pe banca acuzaților”, din funcția de procuror general „nu rezolvă foarte multe”, iar în locul acestuia ar putea fi numită o persoană la fel de „toxică”.

Potrivit lui Năstase, următorul conducător al Procuraturii Generale ar putea fi cineva dintre șefii-adjuncți „Igor Popa, Mircea Roșioru sau oricare altul, la fel de toxici ca și Harunjen”.

„Le-am creat toate circumstanțele pentru a nu admite demolarea definitivă a Procuraturii. Această instituție trebuie reformată din temelii, depolitizată, decriminalizată și profesionalizată”, consideră acesta.

Șeful de la MAI a comentat și ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din această dimineață.

„Trocul care s-a produs astăzi al CSP este unul criminal. În spatele acestuia stă Plahotniuc și anturajul său, care încă se mai opune schimbării”, a reacționat el.

„Președinta CSP trebuie să fie următoarea anchetată pentru tot ce a făcut, minciunile spuse, anularea ședinței CSP, după ce a fost în contact cu Igor Popa, un torționar al evenimentelor din 7 aprilie”, a declarat acesta în cadrul unui video publicat pe pagina sa de Facebook.

Șeful statului insită ca noul conducător al Procuraturii Generale să fie cetățean al Republicii Moldova.

Please follow and like us:

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *