Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Zece ani de închisoare pentru…

Zece ani de închisoare pentru tentativă de omor

Procuratura raionului Rîşcani a expediat instanţei de judecată spre examinare cauza penală de învinuire a unui localnic de tentativă de omor a unei persoane.

În rezultatul acţiunilor de urmărire penală procurorii au constatat că pe 13 mai 2014, aflându-se în stare de ebrietate pe teritoriul unei întreprinderi de service-auto din satul Nihoreni, inculpatul a intrat în conflict cu administratorul acesteia, pe care îl suspecta că s-ar fi plimbat cu maşina pe care i-a lăsat-o la reparaţie.

Urmărind scopul săvârşirii omorului intenţionat al bărbatului, inculpatul a plecat acasă, de unde a luat o armă de vânătoare de model IJ 17, calibrul 16 mm pe care o deţinea ilegal şi revenind în acelaşi loc, a efectuat o împuşcătură în direcţia victimei. Din cauze independente de voinţa sa, inculpatul nu şi-a dus intenţia până la capăt, victimei fiindu-i acordat neîntârziat ajutorul medical, aceasta fiind spitalizată în stare gravă în spitalul raional.

Ca urmare a împuşcăturii efectuate, părţii vătămate i-au fost cauzate vătămări corporale grave, exprimate prin plagă penetrantă corneo-sclerală cu niclavarea tunicilor şi plăgi postcontuzive a pleoapei superioare a ochiului drept.

Recent, pentru cele incriminate, persoana inculpată a fost condamnată la 10 ani închisoare, cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip închis. De asemenea, făptuitorul a fost sancţionat contravenţional cu 2000 de lei pentru procurarea, purtarea, păstrarea armelor neînregistrate în modul stabilit sau fără documente de provenienţă.
Sentinţa este cu drept de atac.