Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Vladimir Voronin se oferă garant…

Vladimir Voronin se oferă garant pentru activistul Pavel Grigorciuc

Fostul președinte al R. Moldova, Vladimir Voronin și fosta deputată a fracțiunii PCRM, Elena Bodnarenco, și-au luat angajamentul de a fi garanți în fața instanței de judecată în dosarul activistului Pavel Grigorciuc.

Solicitările celor doi foști deputați urmează a fi prezentate magistraților în cadrul primei ședințe din acest dosar, care are loc astăzi, 15 mai, la Judecătoria Buiucani.

„Aceasta este o răfuială. Ceea ce s-a petrecut între Grigorciuc și Sîrbu este o încălcare adminstrativă și trebuie penalizată printr-o amendă, dar nu cu luni de zile la pușcărie. Aceasta este o răfuială politică împotriva acestei persoane”, a declarat Vladimir Voronin.

Fostul președinte a mai menționat că Sergiu Sîrbu face spectacol, așa că a venit în instanță pentru ca să vadă cum derulează procesul de judecată.

„Grigorciuc a fost membru al Partidului Comuniștilor. El este o persoană cu caracter și cu poziții. Dacă el ajunge la o concluzie, e cam greu să îl convingi altfel. El benevol a părăsit partidul acum vreo șapte ani, dar pozițiile lui ideologice nu s-au schimbat”, a mai adăugat președintele PCRM.

Activistul civic Pavel Grigorciuc, a fost arestat după ce la 21 martie 2019, la scurt timp după ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a X-a, în fața cafenelei „Penthouse” a avut loc un schimb de replici între deputatul Sergiu Sîrbu și Grigorciuc, iar ultimul l-a lovit pe Sîrbu în văzul mai multor democrați, dar și a avocatului său, Eduard Rudenco. În timp ce Grigorciuc afirmă că i-a dat o palmă peste față fostului său coleg de partid din PCRM, Sergiu Sîrbu a declarat că a fost internat la Spitalul Clinic Municipal de Urgență fiind diagnosticat cu comoție cerebrală, pentru că Grigorciuc l-ar fi lovit cu pumnul sau cu un obiect în partea dreaptă a capului.

Pavel Grigorciuc a fost reținut în aceeași zi, iar Procuratura Buiucani a deschis un dosar de huliganism. A doua zi, Grigorciuc a fost pus sub învinuire, iar avocatul acestuia, Eduard Rudenco, a fost recunoscut drept bănuit. Respectiv, acțiunile lui Grigorciuc au fost calificate drept huliganism săvârșit de două sau mai multe persoane, infracțiune care se pedepsește cu până la cinci ani de închisoare și care, conform procedurii penale, dă posibilitatea procurorilor să ceară mandat de arestare. 

Foto: TV8.md