Unul dintre „frizerii din Călărași”, reținut pentru că și-ar fi șantajat iubita

Cozma Castraveț, unul dintre „frizerii de la Călărași” care au tuns forțat doi tineri la o benzinărie, a fost reținut de Procurorii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), fiind acuzat de șantaj. La scurt timp după ce s-a ales cu o amendă penală de peste 50 de mii de lei pentru huliganism, Cozma a fost reținut pe 10 ianuarie, fiind suspectat că a cerut bijuterii prețioase de la iubita sa pentru ca să nu publice imagini defăimătoare cu aceasta.

Potrivit Procuraturii, la data de 24 decembrie 2018, bărbatul, intrând în posesia unor poze cu caracter intim ale unei femei, prin intermediul aplicației telefonice „Viber” a cerut să-i fie transmise mai multe bijuterii din aur, care îi aparțineau victimei, amenințând-o că în caz contrar le va face publice.

Ulterior, pe 9 ianuarie 2019, Cozma l-a trimis la întâlnirea cu victima pe un amic de-al său, spunându-i că urma să primească o datorie.

„Intermediarul a fost prins în flagrant în momentul primirii bunurilor estorcate și a făcut declarații demascatoare cu privire la adevăratul făptuitor, acesta din urmă fiind reținut în data de 10 ianuarie curent”, se precizează într-un comunicat de presă al PCCOCS.

Cozma Castraveț a fost anterior condamnat în Italia pentru acțiuni huliganice, iar în decembrie 2018, acesta a fost amendat cu 50 500 de lei într-un dosar de huliganism după ce împreună cu mai mulți prieteni de-ai săi au tuns forțat doi tineri la o benzinărie din Călărași. De asemenea, sunt supuse verificărilor informațiile cu privire la implicarea suspectului în comiterea furturilor de pe teritoriul țărilor UE.

Cozma a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar investigațiile pe caz continuă, în scopul identificării potențialilor complici. În caz de condamnare pentru infracțiunea de șantaj, persoanele vinovate riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 la 10 ani.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lider Moldovan

    Ce fel de imagini defăimătoare? O fi frezat-o și pe asta atât de nereușit, ca pe cei din benzinărie? PUR ȘI SIMPLU EI SUNT FRIZERI MEDIOCRI, DAR N-AU INTENȚII RELE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *