Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un nou dosar legat de…

Un nou dosar legat de fraudele de la Banca de Economii a fost trimis în judecată. Sunt vizați 5 foşti membri ai Comitetului de creditare

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a trimis în judecată al unsprezecelea dosar de acuzare a 5 foşti membri ai Comitetului de creditare ai BC „Banca de Economii” SA pentru încălcarea regulilor de creditare cu cauzarea instituţiei financiare a daunelor în proporţii deosebit de mari, se spune într-un comunicat al procuraturii.

Din materialele acumulate de procurori în cadrul dosarului reiese că, în intervalul anilor 2010-2011, fostul preşedinte, în coparticipare cu alţi patru membri ai Comitetului de Creditare al BEM, au acordat credite neperformante pentru patru firme în sumă de 197 milioane lei. Deşi, potrivit legislaţiei, intervenţia Comitetului de Creditare se impunea şi acordarea creditelor urma a fi stopată cu recuperarea imediată a mijloacelor financiare acordate, inculpaţii nu au întreprins acţiuni în acest sens, prejudiciind instituţia bancară în proporţii deosebit de mari.

În total, Procuratura Anticorupţie a expediat în instanţa de judecată 11 cauze penale de învinuire a inculpaţilor de comiterea mai multor episoade de acordare a creditelor neperformante din sursele BEM. Actualmente, fostul preşedinte al Comitetului de Creditare al BEM se află în arest preventiv, iar complicii săi sunt cercetaţi în stare de libertate.

În scopul recuperării prejudiciului cauzat Băncii de Economii au fost aplicate mai multe sechestre, inclusiv asupra bunurilor ce aparţin cu drept de proprietate învinuiţilor, se mai spune în comunicatul procuraturii.

Pentru comiterea infracţiunii respective legislaţia prevede amendă sau închisoare de pînă la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

De asemenea, procurorii anunță că urmărirea penală pe alte episoade ce vizează acordarea, în diferite perioade, a creditelor neperformante de către Banca de Economii este în desfăşurare.