• Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, suspendat din funcție

    Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, suspendat din funcție
    Viorel Morari, cel care conducea atunci Procuratura Anticorupție a anunțat public dosarul deschis pe numele lui Platon. Ulterior, acesta a prezentat, într-o conferință de presă modul prin care Platon ar fi beneficiat de bani de la Banca de Economii
    09 decembrie 2019 | 10:44

    Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost suspendat din funcție în legătură cu efectuarea unui control special, efectuat prin dispoziția procurorului general, Alexandr Stoianoglo, în cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către șeful PA, Viorel Morari.

    Suspendarea din funcție a lui Viorel Morari are loc pentru o perioadă determinată, pe perioada efectuării verificărilor la PA. Timp de o lună, Morari urmează să activeze în cadrul Procuraturii Generale.

    Potrivit Procuraturii Generale (PG) controlul de la cele două procuraturi are drept scop verificarea și evaluarea activităților acestor două unități specializate. Potrivit surselor ZdG, în aceste clipe, circa 20 de reprezentanți speciali desemnați ai PG se află la sediul Procuraturii Anticorupție.

    În ultima perioadă, Procuratura Anticorupție a anunțat despre efectuarea mai multor investigații în cazuri de interes public, cum ar fi anunțarea în căutare a fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc; aplicarea sechestrului în cadrul dosarului pentru îmbogățire ilicită a judecătorului Ion Druță; perchezițiile la domiciliul judecătorului Oleg Sternioală; reținerea fostului șef al PCCOCS, Nicolae Chitoroagă; efectuarea a 48 de percheziții la S.A. „Metalferos” și alte companii interpuse, precum și anularea ordonanței de refuz în începerea urmăririi penale în cazul finanțării din Federația Rusă a Partidului Socialiștilor.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    DOC/ Au fost actualizate alertele de călătorie, în contextul pandemiei COVID-19

    Au fost actualizate alertele de călătorie, în contextul pandemiei COVID-19. Unele țări mențin, în continuare, R. Moldova în zona roșie de risc, astfel încât cetățenii vor sta în carantină timp de 14 zile, în ti…
    DOC/ Au fost actualizate alertele de călătorie, în contextul pandemiei COVID-19

    Un avocat, stabilit de câțiva ani în SUA, și un fost judecător sunt candidații neadmiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

    Comisia pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea R. Moldova a respins pentru proba interviului două candidaturi din cele înscrise la concurs. Est…
    Un avocat, stabilit de câțiva ani în SUA, și un fost judecător sunt candidații neadmiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

    11 candidați, admiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

    Comisia pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea R. Moldova a admis la proba interviului 11 din cei 13 candidați care au depus dosarele. Proba i…
    11 candidați, admiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

    Ședința de judecată în dosarul Șor, amânată după 4 zile de la reluarea examinării dosarului

    O nouă ședință de judecată în dosarul lui Ilan Șor de la Curtea de Apel Cahul a fost amânată. Se întâmplă după ce acum 4 zile examinarea dosarului a fost reluată, după ce la mijlocul lunii decembrie 2020 judecă…
    Ședința de judecată în dosarul Șor, amânată după 4 zile de la reluarea examinării dosarului

    CtEDO a soluționat investigarea ineficientă a unui caz de viol din R. Moldova

    Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis o Decizie pe cauza nr.23655/14 L.A. vs Republica Moldova, prin care a aprobat Acordul de reglementare amiabilă a cauzei, semnat între reprezentanții reclaman…
    CtEDO a soluționat investigarea ineficientă a unui caz de viol din R. Moldova