Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ! Curtea de Apel…

ULTIMA ORĂ! Curtea de Apel a decis: CEC – OBLIGATĂ să deschidă cel puțin 190 de secții de vot în diasporă pentru anticipatele din 11 iulie

După șapte zile de proces, magistrații Curții de Apel Chișinău au admis parțial joi, 17 iunie, contestațiile depuse de mai multe partide în legătură cu modificarea deciziei Comisiei Electorale Centrale (CEC) cu privire la numărul secțiilor de vot care urmează să fie deschise în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

Astfel, prin decizia Curții de Apel Chișinău, Comisia Electorală Centrală este obligată ca să își modifice Hotărârea și să aprobe deschiderea a cel puțin 190 de secții de vot în diasporă pentru anticipatele din 11 iulie, așa cum era indicat în avizul Ministerului de Externe.

Odată cu decizia CA Chișinău au fost anulate și mai multe prevederi din Hotărârea CEC cu privire la numărul secțiilor de vot în diasporă.


Dosarul privind secțiile de vot din străinătate a fost examinat de șapte zile la Curtea de Apel (CA) Chișinău. În această perioadă au fost peste 45 de ore de ședințe, nu mai puțin de zece cereri de recuzare depuse și soldate cu înlăturarea unui magistrat de la examinarea cauzei, o cerere de neconstituționalitate admisă și expediată către Curtea Constituțională (CC) spre examinare, care ulterior aceasta a fost respinsă și declarată inadmisibilă, expediind dosarul înapoi la Curtea de Apel.

Instanța de apel a luat miercuri, 16 iunie, procesul de judecată cu privire la examinarea contestațiilor depuse de reprezentanții mai multor partide, în legătură cu modificarea deciziei Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 8 iunie curent de a deschide 146 de secții de vot în străinătate, după ce în cea de-a cincea zi de ședință CA a amânat examinarea până când CC nu se va expune pe marginea unei cereri de neconstituționalitate privind unele prevederi din Codul Electoral, sesizarea în acest sens fiind respinsă și declarată inadmisibilă de către CC în aceeași zi.

În cele șase zile de ședință de la CA Chișinău, reclamanții au depus nu mai puțin de zece cereri de recuzare a magistraților din completul de judecători, Ion Muruianu, Anatolie Minciuna și Elena Palanciuc, căruia i-a fost repartizată cauza spre examinare. În urma cererilor de recuzare, magistrata Ecaterina Palanciuc a fost înlăturată de la examinarea cauzei, fiind înlocuită cu judecătoarea Veronica Negru, care ulterior a fost și ea recuzată, însă cererile în acest sens au fost respinse.

Contestații cu privire la modificarea deciziei CEC privind numărul secțiilor de vot care urmează să fie deschise în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost depuse de Partidul Unității Naționale, Partidul Acțiune și Solidaritate, Alianța pentru Unirea Românilor, Platforma DA, Partidul Democrația Acasă, Partidul Acasă Construim Europa și Blocul electoral „Renato Usatîi”.

Autorii contestațiilor cer deschiderea unui număr mai mare de secții de vot pentru cetățenii aflați în diasporă, decât cel aprobat de CEC.  La 8 iunie curent, Comisia și-a modificat hotărârea prin care a aprobat inițial deschiderea a 139 de secții de vot în străinătate, majorând numărul cu 7. CEC a aprobat deschiderea a 146 de secții de votare în străinătate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.