Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Tinerii care şi-au omorât cu…

Tinerii care şi-au omorât cu bestialitate un consătean au fost condamnaţi. Ce pedeapsă au primit aceștia

Tinerii care şi-au omorât cu bestialitate un consătean au fost condamnaţi la câte 30 de ani de închisoare.

Procurorii au demonstrat că, în luna martie curent, inculpaţii au consumat alcool cu victima în gospodăria ultimului din satul Pituşca, raionul Călăraşi, după care s-au luat la ceartă cu stăpânul casei. Agresorii au luat la pumni victima, i-au aplicat lovituri cu un făraş şi un topor, victima, în vârstă de 53 de ani, decedând pe loc.

Recent, inculpaţii, au fost condamnaţi pentru omor intenţionat, săvârşit cu deosebită cruzime, la câte 30 ani de detenţie, în penitenciar de tip închis.

Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor stabilite de lege.