Și-ar fi incendiat concubinul pentru a intra în posesia averii acestuia. Ce spune învinuita – Ziarul de Gardă
  • Și-ar fi incendiat concubinul pentru a intra în posesia averii acestuia. Ce spune învinuita

    Și-ar fi incendiat concubinul pentru a intra în posesia averii acestuia. Ce spune învinuita
    14 august 2019 | 11:55

    O angajată a Ministerului Finanţelor, care în prezent se află în concediu de îngrijire a copilului, riscă între 15 şi 20 de ani de închisoare pentru omorul premeditat, săvârşit cu o deosebită cruzime, a propriului concubin. Dosarul a fost transmis în judecată, iar femeia nu își recunoaște vinovăția.

    Într-un comunicat de presă al Procuraturii municipiului Chișinău se arată că potrivit probatoriului, în noaptea spre 31 octombrie 2018, după ce au consumat împreună alcool în casa în care locuiau de mai mulţi ani, învinuita a incendiat mai multe elemente de mobilier din bucătărie, dar şi din odaia în care dormea victima, a închis toate geamurile şi a încuiat uşa de la casă, părăsind locuinţa. Moartea concubinului în vârstă de 60 de ani a survenit ca urmare a intoxicaţiei acute cu monoxid de carbon.

    Mai mult, raportul de expertiză judiciară inginero-tehnică, dispusă de procurori, a concluzionat că incendiul a avut două focare şi a fost generat de surse deschise de foc, aduse din exterior. Fugind de la locul faptei şi încercând să-şi asigure un „alibi”, aceasta a apelat serviciul 112, numai după ce a survenit decesul victimei.

    De cealaltă parte, Corina Cozlova, învinuită de omorul concubinului, spune că a ieșit din casă pentru a-și salva copilul de doi ani, dar a apelat la serviciul 112 pentru a-și salva concubinul.

    „La ora 02:30, am telefonat la serviciul 112 și am solicitat ajutor, pentru că am depistat că în casă este fum, dar ajutoarele nu au fost trimise. De la 03:00 până la 06.00, ora decesului, concubinul era în viață și dacă ar fi fost trimise ajutoarele solicitate, nu ar fi existat niciun deces” , precizează învinuita.

    Publicitate
    Publicitate

    Femeia mai spune că pe drum se întâlnise cu un echipaj de poliție, căruia i-ar fi cerut ajutor, dar i s-a spus că nu ține de competența lor.

    „Un alt echipaj de poliție venise după mine. Am fost dusă la comisariat pentru a scrie plângere pe cele întâmplate”, menționează aceasta.

    Despre moartea concubinului, Corina Cozlova a aflat dimineața când era în casa părinților: „Vecinii m-au sunat și mi-au spus că el a fost găsit mort în casă”.

    Potrivit femeii, bărbatul mai are doi copii majori din căsnicia precedentă care s-ar afla peste hotare și ar fi influențat mersul anchetei.

    „Timp de opt luni am avut calitatea de martor în dosarul respectiv, dar cu o săptămână înainte de a veni rudele decedatului în țară, la 3 iulie, mi s-a atribuit calitatea de bănuit”, precizează aceasta.

    Învinuita în vârstă de 26 de ani are interdicţia de a părăsi ţara. Totuși, recent, aceasta a încercat să părăsească teritoriul ţării, împreună cu copilul său minor, dar a fost reţinută pe teritoriul Aeroportului Internaţional Chişinău.

    „N-am avut intenția de a fugi, ci de a-i face un viitor mai bun copilului peste hotare. Sunt nevinovată, dar știind că la noi toți sunt cumătri și poate fi rezolvat ușor, am ales să plec, dar am fost oprită”, se apără Corina Cozlova.

    Potrivit femeii, concubinul său era agresiv: „Organele de urmărire penală au ignorat în totalitate faptul că concubinul era extrem de agresiv. În mod sistematic admitea violența în familie. Avea pornite câteva cauze penale pentru violență în familie, violare de domiciliu, încălcarea ordonanțelor de protecție”.

    Publicitate

    De asemenea, femeia a spus că îi este încălcat dreptul la apărare prin neacordarea posibilității de a cere administrarea probelor în faza de urmărire penală.

    „La începutul anului curent am auzit că rudele decedatului cunosc data probabilă a închiderii mele și caută mamă pentru copilul meu. Unul din frații concubinului mi-a propus să fac o procură pe cota parte (din moștenire) a copilului minor”, a spus femeia.

    Potrivit Procuraturii capitalei femeia ar fi comis omorul pentru a intra în posesia averii bărbatului, care avea mai multe conturi bancare și imobile. Corina Cozlova se declară nevinovată.

    Concomitent, pe acest caz procurorii au iniţiat urmărirea penală şi în privinţa angajaţilor serviciului 112, sub acuzaţia de neglijenţă în serviciu, soldată cu decesul unei persoane.

    Publicitate
    Publicitate
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Italia elimină obligativitatea prezentării unui test Covid negativ înainte de a intra în țară pentru toți călătorii vaccinați care vin din UE

    Italia a decis să elimine obligativitatea prezentării unui test Covid negativ înainte de a intra în țară pentru toți călătorii vaccinați care vin din statele Uniunii Europene, începând cu 1 februarie, relatează…
    Italia elimină obligativitatea prezentării unui test Covid negativ înainte de a intra în țară pentru toți călătorii vaccinați care vin din UE

    Președinta Sandu, după desemnarea lui Avornic la funcția de membru CSP din partea societății civile: „Este o sfidare a acțiunilor noastre de reformare a justiției. Sunt foarte dezamăgită”

    Președinta R. Moldova, Maia Sandu, susține că desemnarea lui Gheorghe Avornic la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din partea societății civile este o sfidare a acțiunilor de refor…
    Președinta Sandu, după desemnarea lui Avornic la funcția de membru CSP din partea societății civile: „Este o sfidare a acțiunilor noastre de reformare a justiției. Sunt foarte dezamăgită”

    Analiză. Care sunt următorii pași ai NATO dacă Rusia invadează Ucraina?

    Aliaţii din cadrul NATO trimit întăriri în estul Europei ca răspuns la comasarea de către Rusia a peste 100.000 de militari la graniţa cu Ucraina, se arată într-o analiză Reuters, care prezintă provocările şi d…
    Analiză. Care sunt următorii pași ai NATO dacă Rusia invadează Ucraina?