Șeful-adjunct al Poliției criminale din Hâncești, bănuit că ar fi împușcat mortal un tânăr de 20 de ani

Un tânăr de 20 de ani a fost împușcat mortal pe teritoriul unui centru de agremenet din Hâncești în această noapte. Procuratura a inițiat un dosar penal pentru omor intenționat și a reținut șeful Poliției Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Hâncești și proprietarul centrului de agrement.

În cadrul unui briefing de presă, șeful adjunct al Procuraturii Generale, Igor Popa, a anunțat că noaptea trecută, în jurul orei 1.00, trei tineri ar fi pătruns ilegal pe teritoriul centrului de agrement pentru a se scălda în piscină. Potrivit lui Popa, proprietarul centrului de agrement a sesizat de mai multe ori poliția în privința acțiunile de huliganism care au loc pe teritoriul centrului și a solicitat intervenția poliției. În această noapte însă, potrivit adjunctului procurorului general, proprietarul centrului de agrement și șeful poliției criminale a „Inspectoratului de Poliție Hâncești” au supravegheat zona, iar în momentul când ar fi suprins tinerii, ar fi efectuat câteva împușcături în aer, dar și în direcția tinerilor care încercau să părăsească în grabă piscina. Una dintre împușcături, care ar fi fost efectuată de angajatul poliției, a fost mortală pentru unul dintre tineri.

Contactată de ZdG, purtătoarea de cuvânt a IGP a precizat că funcția polițistului reținut este de șef-adjunct al Poliției criminale IP Hâncești.

Potrivit informațiilor preliminare, utilizarea armei ar fi fost generată de altercații.

Potrivit adjunctului procurorului general, la fața locului au intervenit organele de anchetă, iar între timp se stabilesc toate circumstanțele tragediei. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru omor intenționat, iar angajatul Inspectoratului de Poliției Hâncești și proprietarul centrului de agrement au fost reținuți pentru 72 de ore. Până la expirarea acestora, procurorii urmează să decidă dacă vor solicita măsuri de arest pe numele celor doi. Igor Popa susține că polițiștul nu era în stare de ebrietate.

În cadrul aceluiași briefing, adjunctul PG a declarat că dosarul a fost transferat în gestiunea Procuraturii municipiului Chișinău, iar în prezent se efectuează măsuri de urmărire penală, sunt audiați martori și dispuse expertize. Totodată, urmează a fi stabilit dacă pe teritoriul centrului de agrement erau instalate camere de supraveghere.

Nu s-a stabilit însă dacă angajatul poliției se afla în timpul orelor de serviciu sau dacă ar putea fi vorba despre depășirea atribuțiilor de serviciu. Respectiv, urmează a fi stabilită legalitatea aflării polițistului pe teritoriul centrului de agrement și utilizării armei de serviciu.

La rândul său, șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pânzari și-a exprimat regretul și a transmis condoleanțe familiei tânărului decedat, precizând că este un caz ieșit din comun. Potrivit acestuia, familiei acestuia îi va fi acordată consiliere psihologică, dacă va fi necesar.

Igor Popa precizează că cei trei tineri, toți cu vârsta de 20 de ani, sunt studenți în instituțiile superioare de învățământ din R. Moldova și nu au antecendente penale.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Reporter

    În cet, încet, activitatea mafiei lui Plahotniuk iese la suprafață! După omorul lui Begenaru la Chișinău, cadavrul de la Hâncești este foarte semnificativ! Și acesta-i numai începutul! De ceea ce va urma ne vom pune mâinile în cap!

  2. Reporter

    Încet, încet, activitatea mafiei lui Plahotniuk iese la suprafață! După omorul lui Begenaru la Chișinău, cadavrul de la Hâncești este foarte semnificativ! Și acesta-i numai începutul! De ceea ce va urma ne vom pune mâinile în cap!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *