Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Șefii filialei BEM, condamnaţi pentru…

Șefii filialei BEM, condamnaţi pentru delapidarea averii băncii

Imagine-simbol

Contabilul şef-adjunct şi şeful depozitului de valori ai filialei teritoriale din raionul Râșcani a Băncii de Economii (BEM) au fost condamnați la câte 5 ani şi 4 luni închisoare. Aceştia au fost recunoscuţi culpabili de delapidarea averii străine, săvârşită în proporţii deosebit de mari, de către un grup criminal organizat. De asemenea, instanţa a dispus restituirea sumei pagubei materiale, cauzate prin comiterea infracţiunii.

La baza pornirii respectivului proces penal a stat sesizarea adresată de către administraţia BEM care a depistat lipsa numerarului după efectuarea unui audit intern.

Procurorii anticorupţie au stabilit că, inculpaţii, împreună cu directorul filialei BEM din Râşcani şi contabilului – şef al aceleiaşi instituţii bancare au elaborat o schemă criminală prin care, în intervalul anilor 2007-2014, au sustras mijloace băneşti ce aparţineau instituţiei financiare în sumă de 7 738 000 de lei, 50 450 de dolari SUA şi 88 800 de euro, bani pe care ulterior i-au folosit în interese personale.

Potrivit procurorilor, în cadrul acţiunilor de urmărire penală inculpaţii au restituit o parte neînsemnată din mijloacele sustrase. Cu toate acestea, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune, procurorii au aplicat sechestru pe mai multe averi şi afaceri ale figuranţilor.
Procurorii, care au solicitat condamnarea celor doi inculpaţi la câte 9 ani de detenţie, anunţă că vor contesta sentinţa Judecătoriei Râşcani, pe care o consideră prea blândă.

Menționăm că inculpaţii au solicitat în instanţa de judecată ca judecarea cauzei să aibă loc într-o procedură simplificată, doar în baza probelor acumulate la faza de urmărire penală. Cât priveşte cauza penală de învinuire a directorului şi a contabilului – şef ai respectivei filiale BEM, aceasta se află pe rol în aceeaşi instanţă de judecată, care urmează a fi examinată în procedură generală.