Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Scarlat va compărea în fața…

Scarlat va compărea în fața judecătorilor. Acesta a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției

Foto: Facebook/Clubul Nostru

După ce și-a recunoscut vina, iar acum câteva zile a fost eliberat din arest la domiciliu, Procuratura Anticorupție anunță că a finalizat urmărirea penală în privința medicului Vadim Scarlat, învinuit în dosarul „mitei pentru judecători”

În cadrul urmăririi penale, medicul și-a recunoscut vina integral, încheind cu procurorul un acord de recunoaștere a vinovăției, susținând că se căiește sincer pentru fapta săvârșită. Iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, acesta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 15 000 la 20 000 de lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.

Procuratura Anticorupție susține că asupra bunurilor mobile și imobile ale învinuitului, în valoare totală de 932,282 lei, a fost aplicat sechestru.

Medicul Vadim Scarlat este învinuit că i-a transmis unui magistrat, prin intermediul asistentului judiciar (ambii reţinuţi în cauza dată), 2 000 de euro pentru ca judecătorul să dea o soluţie favorabilă într-un dosar în care medicul avea calitate de învinuit. Procuratura Anticorupție susține că Scarlat este vizat într-un dosar cu privire la decesul unui nou-născut. Potrivit actului de învinuire, expertiza medico-legală a demonstrat că există legătura cauzală între decesul copilului şi acţiunile neglijente ale medicului. În apărarea sa, medicul a solicitat o expertiză în comisie care însă a oferit alte concluzii, diferite de primele. Ca să pună punct divergenţelor, părinţii nou-născutului decedat au solicitat, prin intermediul procurorului, o expertiză independentă la Bucureşti, însă solicitările lor nu au fost acceptate de magistrat. Pentru a fi admisă expertiza care l-ar fi disculpat, medicul ar fi recurs la mituirea judecătorului care, în final, a respins atât demersurile procurorului, cât şi a părinţilor copilului decedat.

Zece persoane au fost reținute pe 23 octombrie, fiind bănuite într-un dosar de corupție: magistratele Liubovi Brânza, Ludmila Ouș și Galina Moscalciuc de la Curtea de Apel Chișinău, magistratele Victoria Hadârcă și Svetlana Tizu de la Judecătoria Chișinău, procurora Vera Chiranda, avocata Nadejda Agatii, medicul Vadim Scarlat, un asistent judiciar și o persoană fizică (inculpat) ale căror nume nu au fost făcute publice de procurori.