Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Şapte tineri, condamnaţi pentru atacarea…

Şapte tineri, condamnaţi pentru atacarea a două cupluri, soldată cu decesul unei persoane

Un grup de şapte tineri din Căuşeni, aflaţi în stare de ebrietate, au agresat fizic şi înjurat în stradă două cupluri care se întorceau acasă după o petrecere.

Procurorii din Căuşeni au demonstrat prin probe în instanţa de judecată că, în noiembrie 2010, un cuplu, împreună cu finii lor se întorceau acasă după ce au sărbătorit procurarea unei locuinţe noi. În drum spre casă, inculpaţii s-au apropiat de femei, cu care au început o discuţie, iar soţii acestora le-au sugerat să plece. Indivizii au înjurat bărbaţii, după care i-au luat la pumni, aplicându-i unuia dintre aceştia o lovitură de cuţit în regiunea feţei. Una dintre femei a sărit în ajutorul soţului, fiind înjunghiată mortal cu un cuţit de către unul dintre agresori. Victima a decedat pe loc.

Pentru comiterea omorului intenţionat, unul dintre inculpaţi, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat la 24 ani de închisoare, cu încasarea în folosul succesorului părţii vătămate a sumei de 70.000 de lei, drept prejudiciu moral cauzat prin infracţiune. Un alt inculpat, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat la 11 ani de detenţie cu încasarea în folosul succesorului părţii vătămate a sumei de 5 mii de lei drept prejudiciu moral. De menţionat că, ambilor inculpaţi li s-a mărit termenul de pedeapsă pentru condamnări cu suspendare, comise anterior.

Celorlalţi cinci inculpaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, instanţa le-a stabilit pedepse sub formă de amenzi între 10 şi 16 mii de lei, cu încasarea a câte 5 mii de lei, drept prejudiciu moral cauzat succesorului părţii vătămate.