Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Reţinuţi pentru că estorcau 6000…

Reţinuţi pentru că estorcau 6000 de euro de la doi cetăţeni străini

Doi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 47 de ani, au estorcat 6000 de euro de la un cetăţean al Italiei şi unul al României pentru a influenţa eliberarea unui un lot de băuturi alcoolice.

Aceștia au fost reţinut recent de către Serviciul Vamal în cadrul unei verificări. Potrivit denunţătorilor, cei doi le-ar fi promis să soluţioneze pozitiv problema mărfii sechestrate prin influenţarea unor factori de decizie din cadrul diferitor instituţii.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă. Bănuiţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore, imediat după primirea banilor.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 7 ani de închisoare.