Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Reforma Justiției cu oameni noi,…

Reforma Justiției cu oameni noi, dar vechi…

Reforma Procuraturii a fost una dintre cele mai așteptate în cadrul Strategiei de Reformare a Sectorului Justiției. Noua Lege a Procuraturii, intrată în vigoare în august 2016, a favorizat venirea unor persoane cu un trecut dubios în fruntea uneia din cele mai importante instituții în veriga justiției, susțin reprezentanții Amnesty International Moldova.

„Această așa-numită reformă, a fost marcată de lipsa transparenței procedurilor de numire, stimulare, sancționare, avansare și revocare a procurorilor, judecătorilor și aparatului central polițienesc. Un exemplu elocvent ar fi de justiție selectivă este numirea recentă a noului adjunct al Procurorului General, dlui Igor Popa, care, în timpul actelor de tortură în masă din aprilie 2009, fiind procuror în procuratura sect. Rîșcani, mun. Chișinău, a fost suspect în mai multe dosare privind abuzul de serviciu, acesta beneficiind de o ancheta lipsită de transparență.

O altă carență a reformei respective ar fi gradul înalt al impunității factorilor de decizie și funcționarilor de stat cu referire la multiplele anchete de serviciu eșuate, achitarea multiplă a persoanelor vinovate de tortură și abuz de serviciu, precum și gradul înalt de corupție al acestora. Drept exemplu ar putea servi „faimoasele” achitări în dosarul 7 aprilie 2009, ale lui Vladimir Botnari și Gheorghe Papuc.

Secretul anchetei, datele cu caracter personal devin tot mai vizibil instrumente ale autorităților, utilizate pentru lezarea demnității umane. Or, Penitenciarul nr. 13, deja cunoscut ca cel mai inuman loc de detenție, este, mai nou, și platou de filmare a deținuților și transmitere a imaginilor unor instituții media. Ne referim la recenta scurgere de informații, imagini foto, cu caracter personal, ale deținutului Valerian Mânzat din Penitenciarul nr. 13, imagini utilizate de unele instituții de presă în scopul lezării demnității umane și nu ca subiect de încălcare a drepturilor deținuților și de depășire a atribuțiilor de serviciu de către angajații instituției.

Calitatea actului justiției depinde atât de justițiari, care, în acest moment, nu se prea pot „lăuda” cu multe realizări la acest capitol, dar și de cei care ar trebui să responsabilizeze autoritățile, inclusiv societatea civilă și mass-media, care nu ar trebui să dea dovadă de iresponsabilitate.

În acest context, solicităm factorilor de decizie să atragă o atenție deosebită la necesitatea implementării urgentea tuturor angajamentelor cu privire la respectarea drepturilor omului. De asemenea, solicităm instituțiilor mass-media să dea dovadă de prudență atunci când diseminează informație, care lezează demnitatea umană și încalcă drepturile omului”, menționează reprezentanții Amnesty International Moldova.