Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Reacția Administrației Naționale a Penitenciarelor…

Reacția Administrației Naționale a Penitenciarelor la acuzațiile avocaților lui Platon

Administrația Națională a Penitenciarelor consideră că, atât acțiunile deținutului Platon, cât și ale avocaților săi, constituie provocări la adresa sistemului penitenciar. După ce în mass-media au apărut informații precum că Platon a fost bătut de angajații penitenciarului nr.13, iar avocații săi au fost agresați de mascații de la „Pantera”, Administrația Națională a Penitenciarelor a publicat un comunicat de presă în care susține că pe corpul lui Platon nu au fost stabilite careva leziuni, iar medicii au apreciat starea de sănătate drept satisfăcătoare, asta deși avocații susțin că Platon are mai multe echimoze pe mâini și pe picioare.

Potrivit comunicatului de presă, avocații lui Platon au fost informați în jurul orei 17.00 că programul penitenciarului se încheie, aceștia fiind rugați să părăsească instituția. Unul dintre avocații lui Platon a declarat anterior că aceștia nu au vrut să părăsească instituția pentru că au cerut intervenția unui medic-legist pentru a constata leziunile de pe corpul lui Platon, provocate după ce angajații penitenciarului ar fi aplicat forța asupra lui pe 24 august.

„Imediat, deținutul Platon, cât și avocații au manifestat un comportament agresiv, provocator, folosind cuvinte obscene în adresa personalului instituției, dar și amenințări cu răfuială fizică personală, inclusiv la adresa membrilor familiilor angajaților instituției penitenciare. După mai multe încercări de a convinge deținutul să meargă în celulă, acesta a fost avertizat că în cazul nesupunerii cerințelor personalului penitenciar va fi aplicată forța fizică, iar avocații au fost preîntâmpinați că se încalcă regimul de deținere în penitenciar”, se precizează în comunicatul de presă.

În aceste circumstanțe, Administrația Națională a Penitenciarelor susține că angajații penitenciarului au fost nevoiți să aplice forța fizică față de Platon, care a fost escortat în celulă: „În rezultatul examinării medicale imediate a deținutului, nu au fost stabilite careva leziuni, iar medicii au apreciat starea de sănătate drept satisfăcătoare, motiv pentru care nu a fost necesară solicitarea serviciului de urgență”.

De cealaltă parte, unul dintre avocații lui Platon a declarat că clientul său avea pe corp mai multe echimoze, iar după ce ar fi fost bătut pe 24 august, acesta nu a beneficiat de ajutor medical.

„Ne-au spus ba că medicul e ocupat, ba că e plecat acasă, pe urmă ne-au comunicat că nici nu există medic, dar felcer. Am sunat ambulanța și șeful penitenciarului a intrat și ne-a spus că Platon trebuie excortat în celulă și ei ulterior vor lua o decizie. Noi am spus că vom sta în biroul de întrevederi până nu vedem medicul. Peste o perioadă scurtă de timp, au intrat vreo 6-8 mascați și biroul s-a făcut negru. Au năvălit asupra noastră și totul s-a întâmplat foarte repede. Lui Platon i-au sucit mâinile și au aplicat forța pentru a-l scoate din birou. I-au sucit mâinile și colegei noastre, pe care au lovit-o cu capul de masă”, spune Valeriu Pleșca, unul dintre avocații lui Platon.

Administrația Națională a Penitenciarelor susține însă că avocații au manifestat comportament agresiv și amenințător în adresa angajaților penitenciarului: „Față de avocați nu a fost aplicată forța fizică, iar informațiile apărute în anumite instituții media despre presupusa agresare a lor sunt false”.

Veaceslav Platon a fost reținut la 25 iulie 2016 la Kiev, în aceeași zi în care autoritățile de la Chișinău l-au anunțat în căutare internațională, fiind învinuit în dosarul privind fraudarea Băncii de Economii, de unde ar fi primit credite neperformante în sumă de aproximativ 800 milioane de lei. Pe 29 august 2016 Platon a fost extrădat în R. Moldova. La 20 aprilie 2017, Platon a primit o sentință cu 18 ani de închisoarePe 12 decembrie 2017, acesta fost condamnat la încă 12 ani de detenție în cel de-al doilea dosar deschis pe numele său, pentru escrocherie.