Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   R. Moldova cere ajutorul Elveției…

R. Moldova cere ajutorul Elveției pentru anchetarea lui Plahotniuc

Presa elvețiană scrie că R. Moldova a trimis autorităților din Elveția o solicitare de asistență juridică reciprocă în legătură cu o anchetă pe numele fostului lider al democraților, Vladimir Plahotniuc, care a plecat din R. Moldova după ce Partidul Democrat s-a retras în opoziție.

Swissinfo.ch scrie că Oficiul Federal al Justiției (FOJ) a primit cererea pe 26 august. Cererea a fost înaintată parchetului public din Zurich, principalul centru financiar al Elveției.

FOJ nu a oferit detalii despre cerere, însă presa elvețiană scrie că R. Moldova ar fi solicitat ca fondurile lui Plahotniuc, depuse la băncile din Zurich, să fie înghețate.

Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Emil Gaitur, a declarat că nu ne poate oferi detalii.

Liderul democraților a plecat din R. Moldova în momentul în care partidul pe care îl conducea a anunțat că se retrage de la guvernare. Ulterior acesta și-a depus mandatul de deputat, iar printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Plahotniuc menționa anterior că va reveni în țară după ce își va „securiza familia”.