Principală  —  IMPORTANTE   —   Procurorul general, despre „cheful” de…

Procurorul general, despre „cheful” de la casa sa, lipsa colegilor de la serviciu și cadourile pe care le-a primit

Marți, 22 mai, mai mulți șefi din cadrul organelor Procuraturii Generale (PG) au fost surprinși de postul de televiziune Jurnal TV, intrând în curtea casei procurorului general, pentru a-l felicita cu ocazia zilei sale de naștere. Acuzatorii au venit cu flori și cadouri în plină zi de muncă. Mulți dintre procurori au fost aduși cu mașinile de serviciu și așteptați de către șoferi în timp ce îl felicitau pe șeful lor. Eduard Harunjen, procurorul general al R. Moldova, solicitat de ZdG, a precizat că nu vede o problemă în faptul că mai mulți procurori l-au felicitat, în timpul orelor de serviciu. „Ei m-au telefonat și m-au întrebat, pentru că eu, de ziua mea, care a fost pe 19 mai, eram peste hotare. Am primit câteva apeluri telefonice cu felicitări, le-am mulțumit. Apoi am fost întrebat dacă pot să le acord cinci minute pentru ca să mă felicite. Le-am zis, dați-mi măcar jumătate de oră ca să pregătesc niște tartine, ca să mă pregătesc, cât de cât, pentru că nu am avut posibilitate să mă pregătesc din timp”, susține șeful PG.

Marți, 22 mai, ora 14.00. Postul de televiziune Jurnal TV filmează momentul în care o delegație formată din șapte procurori și-au lăsat mașinile la câteva sute de metri și au pornit pe jos spre casa șefului lor, Eduard Harunjen. Printre acuzatori, jurnaliștii i-au surprins pe Ștefan Șaptefraț, șeful Procuraturii municipiului Chișinău, pe Vitalie Sibov, adjunctul lui, dar și pe Corneliu Bratunov,  șeful Oficiului Râșcani al Procuraturii mun. Chișinău, Marcel Cimbir, șeful oficiului Botanica sau Eduard Mașnic, șeful oficiului Buiucani al Procuraturii mun. Chișinău. ZdG l-a identificat și pe Ruslan Popov, șeful Oficiului Ciocana al Procuraturii mun. Chișinău. Printre oaspeți, Jurnal TV l-a surprins și pe fostul procuror general Corneliu Gurin. El a ieșit din mașina sa cu o pungă în care se vedea că este un cadou și a așteptat la poarta lui Harunjen până i s-a deschis. Ulterior, câțiva procurori au fost aduși cu mașinile de serviciu. Unii au venit cu flori, iar alții cu daruri. Între timp, automobilele de serviciu îi așteptau la poarta procurorului general. După aproximativ două ore, din casa lui Harunjen au ieșit și angajații Procuraturii Municipale. Când au văzut echipa Jurnal TV, acuzatorii au luat-o la fugă. Procurorii au urcat în grabă în mașini și au plecat, refuzând să discute cu reporterul de la Jurnal TV. 

Solicitat de ZdG, Eduard Harunjen a precizat că „nu a fost niciun chef, pentru că nu a chiuit nimeni și nu a cântat nimeni”. „Eu nu am vrut să fiu la serviciu de ziua mea. Există niște tradiții, inclusiv în alte instituții, când angajații pot să vină cu un buchet de flori, colectivul este pus într-o situație când ar trebui să vină, că altfel, știți cum, pare straniu că șeful e la serviciu, iar tu să nu intri să-l feliciți. Am vrut să evit asemenea momente pentru că nu sunt părtașul la asemenea chestiuni la serviciu. De asta mi-am luat liber. Eu nu am invitat pe nimeni, nici nu eram pregătit. Am vrut să stau acasă, singur. M-au telefonat câțiva prieteni de facultate, fiindcă pe lângă cei cinci procurori pe care i-au la întrebări reporterii, au fost și prieteni de familie, colegi de facultate, care lucrează în alte servicii. A fost și procurorul general, Corneliu Gurin”, zice Harunjen. 

L-am întrebat dacă toți cei care au venit la ziua sa de naștere au venit neinvitați. „Da, ei m-au telefonat și m-au întrebat, pentru că eu, de ziua mea, care a fost pe 19 mai, eram peste hotare. Am primit câteva apeluri telefonice cu felicitări, le-am mulțumit. Apoi am fost întrebat dacă pot să le acord cinci minute pentru ca să mă felicite. Le-am zis, dați-mi măcar jumătate de oră ca să pregătesc niște tartine, ca să mă pregătesc, cât de cât, pentru că nu am avut posibilitate să mă pregătesc din timp. Nu am așteptat așa ceva. Au fost câțiva colegi de la Procuratură. Unii au fost în pauza de masă, dar alții au fost și după pauza de masă. Într-adevăr. Eu nu am numărat câte ore au fost. Au venit, am servit câte o cupă de șampanie, am stat, le-am mulțumit. Pentru mine a fost plăcută surpriza care mi s-a făcut, pentru că unii colegi nu au uitat de această sărbătoare și au insistat să-i primesc, așa cum am fost, nepregătit”, susține procurorul general. 

Eduard Harunjen

Șeful PG susține că, „nu văd o problemă că acei procurori au venit în orele de serviciu” și susține că este „gata, dacă e nevoie, să și duc responsabilitate pentru faptul că i-am acceptat și nu i-am alungat”. „Pentru procurorii șefi nu este o problemă. Dacă urmăriți atent și vă propuneți să faceți o investigație să vedeți când șefii de oficii părăsesc sediile, o să vedeți că este ora 7, ora 8. Eu, mai degrabă de ora 8, niciodată nu am ieșit din sediul Procuraturii. Este o chestie normală, pentru că procurorii se rețin de multe ori după orele de serviciu și o oră, în timpul zilei de muncă,  chiar dacă au făcut-o unii și din contul prânzului, pentru că ei nu au fost la masă, nu este problemă, pentru că lucrul nu a suferit, nu s-a rupt niciun dosar penal. Acesta nu este un exemplu pentru alți procurori, este o situație care s-a întâmplat și care, cred că data viitoare nu se va mai repeta. Dacă voi mai fi procuror general, cred că data viitoare trebuie să fug undeva din țară”, zice Harunjen. 

„Eu doar un lucru regret. Că nu am știut că sărmanii jurnaliști au stat la colțul străzii câteva ore, în automobil, sub soare. Dacă știam, eram să insist să intre să bea măcar un pahar de suc, pentru că nu am avut multe bucate cu care să-i frapez, dar un pahar de suc, chiar le propuneam. De fapt, i-am invitat, dar nu am vrut să intre. Eram bucuros dacă intrau”, precizează procurorul general. Întrebat dacă, în acest caz, Inspecția Procurorilor ar putea iniția o procedură disciplină pe numele celor care au lipsit de la serviciu, procurorul general a precizat că nu se va opune unei asemenea proceduri. „Procedură disciplinară? Împotriva cui? Nu este o problemă. Eu nu sesizez nicio problemă. Dacă cineva consideră că s-a încălcat ceva, chiar îi rog să facă o sesizare, noi o vom transmite la Inspecția Procurorilor, iar ea va decide dacă se va merge mai departe”, zice acesta. „Eu chiar pe nimeni nu am invitat. Dacă inviți, trebuie să-i inviți pe toți, dar eu chiar pe nimeni nu am invitat, că nu încap la mine toți procurorii. Dvs cunoașteți câți procurori activează în Chișinău, câte procuraturi specializate avem, câți șefi de secții sunt în Procuratura Generală… ați văzut că nu au fost nimeni, pentru că eu am evitat acest lucru. Dacă era să fie cu invitații și cu chef, trebuiau să vină, cel puțin, toți șefii din PG, șefii de direcție. Acum posibil să fie întrebări de ce nu i-am invitat. De ce pe cineva am acceptat, dar pe cineva nu. Și asta e mult mai grav decât ceea ce scrie presa”, completează Harunjen. 

Procurorul general a vorbit și despre cadourile pe care le-a primit. „Mi-au adus cadouri. Cele mai bune cadouri pentru mine sunt cărțile. Îmi plac multe cărțile despre arme, despre armele istorice. Cel mai scump pentru mine cadou, iar asta colegii mei o știu, sunt plăcile din vinil pentru radiouri. Mulți colegi au pe acasă, de la părinți. Ele contează mult pentru mine, pentru că îmi plac”, susține Harunjen, care completează că prefer să evaluez prestația procurorilor despre dosarele pe care le fac, după felul cum activează și mai puțin pentru faptul că au lipsit o oră de la serviciu în această zi și au făcut o chestiune de protocol. Dacă asta nu se răsfrânge asupra activității lor, nu văd o problemă. E o chestiune de protocol acceptabilă în toată lumea”.

Eduard Harunjen s-a născut la 19 mai 1972 în or. Cupcini, raionul Edineţ.  Și-a început activitatea profesională în 1992. La vârsta de 20 de ani, el a fost numit anchetator interimar în Secţia anchetă a Comisariatului de poliţie a sectorului Centru din Chişinău. Ulterior, Harunjen a mai activat în calitate de adjunct al procurorului mun. Chişinău, iar în 2010 a fost numit procuror pentru misiuni speciale în cadrul PG, fiind şi mâna dreaptă a procurorului general.  A fost numit, în august 2013, în funcția de șef interimar al Procuraturii Anticorupție, iar ulterior a câștigat concursul pentru această funcție, de unde a plecat în funcția de prim-adjunct al procurorului general Corneliu Gurin, în iulie 2015. În martie 2016, Harunjen a devenit procuror general interimar, după demisia lui Gurin, iar în decembrie 2016 a câștigat concursul pentru suplinirea funcției de procuror general, fiind instalat pentru un mandat de 7 ani. 

Citiți și:(foto) Casa și CV-ul procurorului general interimar, Eduard Harunjen