Principală  —  IMPORTANTE   —   Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, și-a…

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, și-a ales trei adjuncți. Cine sunt și ce avere declară aceștia

Foto: agora.md

Noul procuror general, Alexandr Stoianoglo, și-a ales trei adjuncți pe care i-a prezentat astăzi, 6 decembrie, în cadrul ședinței Consiliului Superior al Procurorilor. Este vorba de Ruslan Popov, Mircea Roșioru și Iurie Perevoznic.

Ruslan Popov

Ruslan Popov, care a participat anterior și în concursul pentru ocuparea funcției de procuror general, activează în organele Procuraturii din 1997, când şi-a început activitatea de anchetator la Procuratura Leova. În 2009, a ajuns în cadrul Direcţiei control al urmăririi penale şi asistenţă metodică a Procuraturii Generale (PG), ulterior devenind şef al acestei direcţii. În 2013, prin ordinul procurorului general de atunci, Ruslan Popov a fost delegat în funcţia de şef interimar al Procuraturii Anticorupție (PA). A fost procuror șef al Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău până în august 2018, când a fost numit în funcţia de şef al Secţiei analiză criminologică, avizare și propuneri de legiferare din cadrul Direcţiei politici, reforme și protecţia intereselor societăţii a PG. Ruslan Popov a exercitat și un mandat de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

În 2013, pe când Popov era şef interimar al Procuraturii Anticorupţie, Ziarul de Gardă a scris că acesta locuieşte împreună cu soţia sa, într-o casă cu două niveluri din Mileştii Mici, r-nul Ialoveni, cu o valoare estimativă de 2 mil. de lei. Popov declara că şi-a construit casa în special din banii acumulaţi după ce şi-a vândut apartamentul pe care-l deţinea la Chişinău, împreună cu soţia.

Din funcția de procuror, în 2018 Popov a ridicat un salariu de circa 318 mii de lei, și 28 de mii de lei de la INJ. Popov mai indică că a obținut și un venit de peste un milion de lei din vânzarea a două încăperi nelocative și un apartament. În declarația sa de avere, Popov mai trece 16 terenuri agricole, un apartament de 122 m2, dobândit în 2011, o casă de locuit, de 211 m2, pe care o deține din 2006, dar și trei automobile, dintre care un Hyundai Grand Santa Fe, din 2017, procurat în același an, cu o valoare de 740 de mii de lei.

Mircea Roșioru rămâne în fotoliul de adjunct al procurorului general, or acesta a ocupat funcția de adjunct și a fostului procuror general, Eduard Harunjen, dar și fostului procuror general interimar, Dumitru Robu. Anterior, Roșioru a fost șeful Direcției Juridice a PG și președintele al Colegiului de Calificare. Roșioru activează în organele procuraturii din anul 2001.

Pentrul anul 2018, acesta a raportat venituri de 397 mii de lei de la PG. Alți 33 de mii de lei, Roșioru i-a încasat de la Institutul Național al Justiției și de la USM. În 2018, adjunctul procurorului general a devenit, oficial, proprietarul unui apartament de 121 m.p. în care investise anterior, într-un bloc ridicat pentru procurori. Tot în 2018, Roșioru și-a cumpărat un garaj și un spațiu nelocativ de 13 m.p. Procurorul mai indică în declarația sa de avere și un automobil de model Opel Astra, dobândit în 2011.

Iurie Perevoznic este procuror și avocat, a activat în calitate de șef al Secției minori și drepturile omului din cadrul Direcției investigații generale a PG, dar și şef-adjunct al secţiei investigaţii financiar-economice şi protecţia drepturilor omului din cadrul PG. În iulie 2019, Perevoznic a fost numit de Consiliul Superior al Magistraturii în funcția de inspector-judecător.

Pentru anul trecut, Perevoznic declară un onorariu cumulativ de circa 325 mii de lei de la Cabinetul Avocatului „Iurie Perevoznic”, Asociația obștească „Centrul de Drept al Femeilor” și Asociația obștească „La Strada”. În declarația sa de avere, adjunctul procurorului a indicat un apartament de 54 m2 și un automobil de model Honda Accord, procurat în 2010.

Foto: agora.md