Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Procurorii verifică respectarea drepturilor militarilor…

Procurorii verifică respectarea drepturilor militarilor din Forţele Armate

Un militar al Armatei Naţionale a fost condamnat pentru aplicarea violenţei faţă de şase militari din subordine.

Procuratura Militară Chişinău a demonstrat prin probe că, în intervalul lunilor martie – aprilie 2015, sergentul inferior al Bazei militare de instruire a Armatei Naţionale a aplicat forţa fizică faţă de şase militari din subordine, cauzându-le vătămări corporale. Recent, prin sentinţa Judecătoriei Militare, inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare cu suspendare. Sentinţa este cu drept de atac.

De notat că, în perioada aprilie – mai 2015, Procuratura militară Chişinău a efectuat controale privind prevenirea traumatismului şi respectarea drepturilor militarilor serviciului în termen al Bazei militare de instruire a Armatei Naţionale.

În cadrul controalelor au fost stabilite cazuri de aplicare a forţei fizice faţă de militari, majoritatea cazurilor fiind cunoscute persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul unităţii militare, însă despre care fapte nu a fost sesizată Procuratura militară Chişinău.

Astfel, urmare a intervenţiei procurorilor militari, au fost pornite urmăriri penale pe mai multe infracţiuni, printre care: acte de violenţă săvârşite asupra militarului, încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari dacă între ei nu există raporturi de subordonare şi dezertarea.