Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Precizările Procuraturii Generale privind cazul…

Precizările Procuraturii Generale privind cazul celor doi piloți moldoveni, ținuți ostatici în Afganistan

Foto: www.youtube.com/

După ce ieri, 11 februarie, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că vinovat de reținerea eliberării celor doi piloți moldoveni, ținuți în captivitate de talibani în Afganistan s-ar face șeful statului, Igor Dodon, Procuratura Generală (PG) vine cu noi precizări la subiect. Într-un comunicat de presă al PG se arată că în cadrul măsurilor întreprinse de organele de drept din R. Moldova pentru eliberarea celor doi ostatici moldoveni au existat mai multe încercări de implicare din partea anumitor persoane terțe, fapt care a tergiversat procesul de eliberare a victimelor.

„Aceste implicări erau motivate fie de interes material, fie de a obţine alte avantaje”, scrie în comunicat.

PG menționează că pe cazul celor doi piloți a fost deschis un dosar penal, materialele căruia sunt secretizate, cercul de persoane implicate fiind strict limitat. Mai multe detalii despre caz vor fi dezvăluite la finele anchetei.

Procuratura Generală ar urma să se expună și asupra declaraţiilor lui Andrian Candu: „Vom investiga şi ultimele declaraţii expuse în spaţiul public despre implicarea unor forţe pentru a tergiversa procesul de eliberare a ostaticilor”.

Anunțul despre eliberarea celor doi piloți moldoveni, ținuți în captivitate timp de trei ani și jumătate, a fost făcut de către președintele R. Moldova, Igor Dodon, în cadrul unui briefing de presă susținut la 11 februarie, curent. Șeful statului a făcut anunțul înainte ca rudele celor doi cetățeni moldoveni să fie informate despre eliberarea lor și în timp ce aceștia se află la Moscova, acolo unde au fost transportați după eliberare. La final, Dodon le-a mulțumit autorităților Federației Ruse pentru implicare: „Ceea ce nu au putut alții, voi ați făcut. Aceasta reflectă atitudinea Federației Ruse față de cetățenii R. Moldova”.

Ulterior, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că cei doi piloți moldoveni urmau să ajungă acasă încă acum 4 luni, când autoritățile din R. Moldova au finalizat negocierile, însă, în ultimul moment, s-a blocat totul. Candu susține că vinovat de reținerea eliberării lor s-ar face șeful statului, Igor Dodon, care „a dorit ca ei să revină acasă doar în timpul campaniei electorale și să se folosească de acest lucru în scopuri de PR”.

La 24 noiembrie 2015, elicopterul MI-17 al companiei moldovenești  „Valan ICC” a fost doborât de rebeli în nordul Afganistanului. La bordul aeronavei se aflau 21 de persoane, dintre care trei moldoveni. Elicopterul lucra în Afganistan pentru statul american și asigura transportarea civililor pentru armata din Afganistan. Căpitanul, care era cetățean al R. Moldova a decedat, iar ceilalți doi moldoveni (Leonel Buruiană, a.n. 1982 și Mihai Crihana, a.n. 1965) au fost luați în captivitate de către talibani, în Afganistan.

 

Foto: youtube/Președintele Igor Dodon