Principală  —  IMPORTANTE   —   Percheziții la domiciliul unui judecător…

Percheziții la domiciliul unui judecător de la CSJ. Cine e magistratul în privința căruia CSM a aprobat solicitarea Procurorului General

Astăzi, 4 noiembrie, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-au întrunit, de dimineață, într-o ședință extraordinară în cadrul căreia au fost examinate doar două subiecte. În primul rând, a fost examinată sesizarea Procurorului General interimar, Dumitru Robu, privind eliberarea acordului la pornirea urmăririi penale, reținere, aducere silită, percheziție, arestare și tragerea la răspundere penală a unui judecător.

Astfel, membrii CSM au aprobat solicitarea Procurorului General privind eliberarea acordului la pornirea urmăririi penale, reținere, aducere silită, percheziție, arestare și tragerea la răspundere penală a unui judecător.

Potrivit surselor ZdG din cadrul organelor de drept, magistratul vizat este Oleg Sternioală, judecător la Curtea Supremă de Justiție.

Tot astăzi, procurorii anticorupție au efectuat acțiuni de urmărire penală în biroul judecătorului Oleg Sternioală, din sediul Curții Supreme de Justiție.

Tot sursele ZdG ne-au comunicat că în aceste momente au loc percheziții și la domiciliul judecătorului Oleg Sternioală.

În 2016, ZdG a scris că Oleg Sternioală, judecătorul promovat suspect, în 2014, de la Judecătoria Buiucani direct la Curtea Supremă de Justiţie, trăieşte într-un imobil de lux, care valorează peste 7 milioane de lei la preţul de piaţă. Casa nu se regăsea atunci în declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate ale magistratului, fiind înregistrată pe numele părinţilor săi, pensionari, care au trăit însă toată viaţa la Floreşti. Mama judecătorului, care, după decesul soţului, a devenit singura proprietară a impozantului edificiu, este profesoară de limba română la liceul din localitatea natală.

Oleg Sternioală are 44 de ani. El este judecător din anul 2001, când a fost numit în funcţie printr-un decret semnat de preşedintele Vladimir Voronin, fiind promovat din funcţia de consilier al preşedintelui Curţii de Apel. În 2006—2008, Sternioală a fost vicepreşedinte al Judecătoriei Ciocana, iar în 2008 devine preşedinte al Judecătoriei Buiucani din Chişinău. A deţinut această funcţie până în 2014, când a fost promovat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) direct la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ), deşi se prezentase la concurs cu 59 de puncte acordate de Colegiul pentru Selecţia şi Cariera Judecătorilor, punctaj sub cel obţinut de judecătorii Dina Rotarciuc, Viorica Puică sau Aliona Danilov.