Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Percheziții CNA: Un polițist de…

Percheziții CNA: Un polițist de la „Fulger” a fost reținut

Un inspector operativ al Brigăzii cu Destinație specială „Fulger” a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție în după-amiaza zilei de ieri, 2 august. Acesta este bănuit de trafic de influență.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, cazul a ajuns în vizorul DGT Nord a CNA după ce doi soți au sesizat Centrul despre faptul că, polițistul, acționând în complicitate cu o altă persoană, ar fi pretins și primit de la ei 1.200 de euro.

„Omul legii susținea că poate influența angajați din cadrul Secției Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Chișinău a ÎS CRIS Registru, în scopul determinării acestora să evalueze pozitiv cunoștințele pentru eliberarea a două permise de conducere de categoria „B”.

După efectuarea măsurilor speciale de investigație şi procesual-penale în vederea acumulării materialului probator, polițistul a fost reținut pentru 72 de ore, iar în privința acestuia urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive. Reținerea a avut loc cu suportul SPIA a MAI”, anunță reprezentanții CNA, într-un comunicat de presă.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 4.000  de unități convenționale,  echivalentul sumei de 200.000 de lei.