Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   O nouă rundă în lupta…

O nouă rundă în lupta pentru cetățenie: Dodon vs Băsescu

Curtea de Apel Chișinău a respins recursul lui Traian Băsescu, privind retragerea cetățeniei R. Moldova printr-un decret emis de către șeful de stat Igor Dodon.

„Am decis respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de apel a lui Traian Băsescu și menținerea hotărârii din 22 ianuarie 2018. Decizia este definitivă și executorie, dar cu dreptul de apel la Curtea Supremă de Justiție. În timp de o lună veți primi decizia motivată”, au anunțat magistrații Curții de Apel.

Această decizie l-a bucurat pe Maxim Lebedinschi, avocatul lui Igor Dodon. „A fost demonstrat că dl Băsescu intenționat nu a comunicat autorităților R. Moldova că se afla sub urmărire penală atunci când a depus cererea cu obținerea cetățeniei țării noastre. De aceea, dl Președinte a și emis acel demers de retragere a cetățeniei și decizia lui nu are la bază careva aspecte politice”, susține Lebedinschi. Asta deși Igor Dodon a declarat de nenumărate ori că nu acceptă unioniștii, printre care și pe Traian Băsescu care „offf, mare erou… A venit în țara noastră să se implice în politică”

„Este prematur să comentăm decizia instanței. În termen de o lună vom primi decizia motivată, după care vom avea două luni să o contestăm la Curtea Supremă sau poate vom ajunge chiar și la CtEDO, pentru că s-au comis grave încălcări ale dreptul de a alege și de a fi ales și, considerăm noi, dreptul la un proces echitabil. Procedura prevăzută de lege este foarte clară și ea, în mod evident, a fost încălcată de către președintele Dodon la retragerea cetățeniei, iar faptul că instanțele nu văd sau nu vor să vadă niște lucruri evidente este deja o altă realitate. Dodon vrea să dea o aparență de legalitate prin chestii abuzive”, a replicat Andrei Bivol, avocatul fostului președinte al României, Traian Băsescu.

Amintim că, la 3 ianuarie, Igor Dodon a semnat decretul prin care lui Traian Băsescu i-a fost retrasă cetățenia R. Moldova, acordată de fostul președinte Nicolae Timofti. Mai mulți politicieni de la Chișinău au criticat gestul președintelui. Deocamdată, premierul Pavel Filip și președintele Parlamentului, Andrian Candu, nu au avut o reacție la decretul lui Dodon. Nici liderii partidelor de guvernare, Vlad Plahotniuc, președinte PD, și Mihai Ghimpu, președintele PL, partid care militează pentru unirea R. Moldova cu România, nu au comentat acțiunile de ieri ale lui Igor Dodon.