Niciun candidat la fotoliul de procuror general. Șefa CSP enunță un posibil motiv

Până în după amiaza zilei de vineri, 6 septembrie, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) nu a recepționat niciun dosar în concursul pentru funcția de procuror general interimar. Pretendenții la șefia Procuraturii Generale (PG), mai au la dispoziție două zile, până pe 10 septembrie, ora 17.00, pentru a se înscrie în competiție.

„În anunțul care a fost publicat este indicat că trebuie și certificatul medical, care confirmă că persoana este aptă din punct de vedere medical pentru a exercita atribuțiile funcției. Certificatul se obține cel mai greu, deoarece există o procedură anumită pe care trebuie să o treacă toți candidații. Din câte cunosc, astăzi urma să se întrunească comisia care trebuie să emită aceste acte medicale”, a explicat președinta CSP, Angela Motuzoc, pentru Ziarul de Gardă.

Potrivit acesteia, în ședința din 29 august, CSP a luat decizia ca pretendenții la funcția de procuror general să prezinte un certificat medical nou, chiar dacă procurorii dețin astfel de certificate, deoarece sunt obligați să treacă un examen medical la fiecare cinci ani.

În cazul în care nu va exista niciun candidat, termenul-limită de depunere a dosarelor ar putea fi extins.

Funcția de procuror general al R. Moldova a devenit vacantă pe 11 iulie 2019 după ce fostul procuror general, Eduard Harunjen, și-a anunțat demisia.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *