Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Motivul pentru care hotărârea CSJ…

Motivul pentru care hotărârea CSJ în cauza fostei magistrate Domnica Manole a fost amânată: „Un an și șase luni sunt hărțuită”

Judecătoarea Domnica Manole a adus acuzații la adresa CSM

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a amânat pronunțarea hotărârii în cauza civilă în care fosta judecătoare Domnica Manole cere anularea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care i-a fost ridicată imunitatea de magistrat și a fost dat acordul de a fi urmărită penal. Deși, data ședinței, 10 noiembrie, a fost fixată mai bine de o lună în urmă, astăzi, susține Domnica Manole, s-a invocat faptul că unul dintre magistrații care face parte din completul de judecată a fost delegat să participe la procesul de asistență metodică în municipiul Bălți.

Domnica Manole precizat că asistența metodică este un subiect important, dar că trebuie respectat și dreptul justițiabilului la un proces echitabil.

„Nu știu de ce colegii mei uită că acest proces se află pe rolul instanțelor deja un an și șase luni. Un an și șase luni eu sunt hărțuită permanent în așteptarea unei hotărâri legale. Această hărâuire este total neîntemeiată, total abuzivă, total arbitrară. Eu nu am făcut altceva decât să pronunț o hotărâre bazată pe lege și nu poate un judecător să fie persecutat pentru hotărârea sa pronunțată în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu. Asta este foarte grav. Un an și șase luni sunt permanent în stare de stres. Eu sunt pusă în situația de a demonstra ceea ce nu am comis. După 26 de ani de muncă, de activitate în sistemul judecătoresc, având dimploma de merit a Consiliului Superior al Magistraturii, fiind veteran al sistemului judecătoresc, având evaluare excelentă în sistemul judecătoresc, chiar nu am cuvinte pentru a exprima indignarea mea, doar pentru că cuiva nu i-a plăcut hotărârea mea prin care am obligat Comisia Electorală Centrală să inițieze acest referendum. Eu și astăzi susțin că hotărârea mea este una legală și întemeiată. Curtea Supremă de Justiție a anulat această hotărâre, este irevocabilă, dar acest lucru nu a înlăturat incertitudinea juridică care a existat și continuă să existe”, a explicat Domnica manole, exprimându-și convingerea că Curtea Europeană a Drepturilor Omului va da o apreciere justă și corectă „stării de justiție insuportabilă care s-a creat în R. Moldova”.

„Statul este obligat să asigure protejarea persoanei vizate de un stres prea îndelungat și de incertitudine, acesta fiind și unul dintre scopurile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, statul trebuie să asigure înfăptuirea justiției fără întârzieri, pentru a garanta eficiența și credibilitatea în actul de justitție, de aceea avem semne de întrebare referitor la această întrebare, pentru că încă o obligație a statului este să asigure exercitarea atribuțiilor jurisdicției într-un mod în care să răspundă exigențelor art. 6 din Convenția Europeană, atât în partea ce ține de finalitatea procedurii, cât și în partea ce ține de mersul procedurii”, a declarat avocata Viorica Grecu.

La 14 aprilie 2016. Domnica Manole, judecătoare la Curtea de Apel (CA) Chişinău, anula hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 30 martie 2016 care respingea organizarea unui referendum propus de Platforma „Demnitate şi Adevăr” şi obliga instituţia să iniţieze acel referendum republican.

A doua zi, reprezentanţii CEC au atacat decizia la CSJ, iar peste doar o săptămână, la 22 aprilie 2016, printr-o hotărâre semnată de judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva, Iurie Bejenaru şi Oleg Sternioală, instanţa supremă anula decizia magistratei Manole ca fiind „ilegală”.

Ulterior, CEC s-a adresat Procuraturii Generale (PG) şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cerând investigarea acţiunilor judecătoarei care, la Apel, nu le-a dat dreptate.

În acest context, pe 23 mai, Eduard Harunjen, procuror general interimar, se adresează la CSM, cerând acordul pentru iniţierea urmăririi penale pe numele judecătoarei. Procurorul îşi explică demersul prin faptul că CSJ a constatat că hotărârea Domnicăi Manole a fost luată cu „interpretarea eronată de prima instanţă a unei legi care nu putea fi aplicată, deoarece era abrogată, depăşirea limitelor împuternicirilor de către prima instanţă prin faptul interpretării Constituţiei…”.

În ședința din 4 iulie 2017, după ce a examinat avizul consultativ suplimentar al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu privire la judecătoarea Curții de Apel Chișinău Domnica Manole, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât că aceasta nu este compatibilă cu statutul de judecător. La 21 iulie, președintele Igor Dodon a semnat decretul prin care a oficializat eliberarea din funcție a Domnicăi Manole, iar la 28 iulie, actul a intrat în vigoare, fiind publicat în Monitorul Oficial.