Moldova iarăși va plăti pentru o cauză pierdută la CtEDO

La 14 aprilie 2015 Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a pronunțat hotărârea în cauza Botezatu c. Moldovei.

Reclamantul Radu Botezatu, ofițer de poliție, născut în 1978, din Băcioi, la data de 21 iulie 2004 judecătoria Centru a obligat Consiliul municipal Chișinău să acorde reclamantului spațiu locativ. Hotărârea a fost menținută de instanța superioară și a devenit definitivă la 04 noiembrie 2004. Procedurile de executare au fost inițiate la data de 11 mai 2005.

După comunicarea cererii Guvernului, la data de 02 august 2011, reclamantul a inițiat proceduri judiciar, cerând executarea hotărârii definitive și compensarea prejudiciului moral în mărime de 10000 de euro, prejudiciului material de 7866 de euro, costul chiriei plătite în perioada septembrie 2004 – decembrie 2011 și 240 de euro cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prin hotărârea judecătoriei Rîșcani din 30 noiembrie 2011 s-a constatat violarea drepturilor reclamantului la un proces echitabil și respectul proprietății, pentru neexecutarea hotărârii timp de 7 ani, a adjudecat prejudiciul moral în mărime de 7050 de euro și prejudiciul material cerut de reclamant, integral.

La data de 29 februarie 2012 Curtea de Apel a admis apelul Ministerului Finanțelor, a anulat hotărârea instanței de fond și a adoptat o nouă hotărâre, prin care a constatat violarea dreptului la un proces echitabil, a adjudecat suma de 2270 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 565 de euro cu titlu de cheltuieli judiciare. Instanța de apel a respins cerința reclamantului de compensare a prejudiciului material ca neîntemeiată, pe motiv că contractele de chirie nu ar produce efecte juridice în raport cu statul.

La data de 08 august 2012 Consiliul municipal Chișinău a eliberat reclamantului un bon de repartiție pentru instalare într-un apartament nou.

Prin scrisoarea din 15 mai 2014 Guvernul a informat Curtea că hotărârea definitivă a fost executată la 08 august 2012.

În fața Curții reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii din 21 iulie 2004.

Guvernul a cerut Curții să declare cererea reclamantului ca inadmisibilă, deoarece acesta a pierdut calitatea de victimă, după epuizarea remediului, recunoașterea violării principiului termenului rezonabil și adjudecarea sumei de 44965 de lei pentru compensarea prejudiciului moral și costurilor și cheltuielilor, corespunzător oferind remediu eficient pentru violarea Convenției.

Reclamantul nu a fost de acord și a invocat că instanțele naționale nu au recunoscut expres violarea art. 1 din Protocolul Adițional și nu au compensat prejudiciul material integral, motiv pentru care acesta nu a pierdut calitatea de victimă.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul Adițional, notând că hotărârea din 2004 a fost executată la 08 august 2012, când a fost eliberat bon de repartiție, corespunzător această hotărâre nu a fost executată timp de 87 de luni.

Ea a notat că Curtea de Apel Chișinău a constatat la 29 februarie 2012 că întârzierea în executarea hotărârii de 78 de luni constituit violarea drepturilor reclamantului.

În ceea ce privește compensația monetară, Curtea a observat că reclamantul a obținut suma de 2270 de euro cu titlu de prejudiciu moral, însă nu a obținut compensația prejudiciului material. Acesta a prezentat instanțelor naționale contractele de chirie și recipise potrivit cărora a plătit suma de 7500 de euro pentru chirie, în perioada septembrie 2004 – decembrie 2011. Instanțele judecătorești au respins cerințele respective, ca neîntemeiate, deoarece contractele nu produc efecte juridice pentru stat, pe motiv că nu au fost înregistrate în registrul bunurilor imobile.

Curtea a notat că nici unul din contractele de chirie nu a depășit termenul de 3 ani și pentru acest motiv, potrivit legislației naționale, aparent nu urmează a fi în mod obligatoriu înregistrate în registrul bunurilor imobile. Omisiunea instanțelor naționale de a adjudeca compensații în acest sens este absolut neîntemeiată în lumina jurisprudenței Curții.

În aceste circumstanțe, deși instanțele naționale au recunoscut violarea, reclamantul nu a putut obține redresare adecvată pentru executarea întârziată a hotărârii.

Astfel, Curtea a acordat reclamantului 9461 de euro cu titlu de prejudiciu material, 1300 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 112 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.