Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Membrii unei grupări criminale, deferiţi…

Membrii unei grupări criminale, deferiţi justiţiei pentru comiterea atacurilor tâlhăreşti

Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală şi a deferit justiţiei cauza penală de învinuire a patru persoane de comiterea tâlhăriei, cu provocarea daunelor în proporţii mari.

Trei locuitori ai raionului Drochia şi unul din Soroca vor compărea în faţa magistraţilor după ce procurorii au acumulat suficiente probe că, pe 6 aprilie 2015, fiind parţial mascaţi, s-au deplasat în satul Plop, Donduşeni, unde au pătruns pe teritoriul unei firme în scopul comiterii unui atac tâlhăresc. După ce l-au atacat cu bâte pe paznicul întreprinderii, inculpaţii i-au legat mâinile cu o funie, după care au sustras din safeu: un pistol de model „Baikal-442”, un pistol de model „TT” cu 22 cartuşe, o armă de vânătoare de model „MP27M” cu patronaj şi 45 cartuşe, care erau deţinute legal de proprietarul întreprinderii şi 3700 de euro.

Potrivit estimărilor, în total, inculpaţii i-au cauzat proprietarului o daună materială în sumă de peste 95.000 de lei, părăsind locul crimei într-o direcţie necunoscută.

Aceştia au fost reţinuţi peste aproximativ o lună de la comiterea atacului tâlhăresc, până în prezent fiind deţinuţi în arest. Urmărirea penală a fost efectuată de către organul de urmărire penală al Direcţiei generale urmărire penală al IGP al MAI, cu suportul operativ al Direcţiei combaterea crimei organizate din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţie al IGP al MAI.

Procurorii au expediat respectiva cauză penală pentru examinare Judecătoriei Donduşeni, iar dacă vor fi recunoscuţi culpabili de cele incriminate de procurori, inculpaţii riscă de la 11 până la 15 ani închisoare.