Maia Sandu, preîntâmpinată de răspunderea penală în cazul unui denunț fals. „Noi interpretăm acest lucru drept o intenție de intimidare”

Maia Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a fost chemată astăzi la Procuratura Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) privind denunțul depus în care a cerut „tragerea la răspundere penală a cetățeanului Plahotniuc Vladimir pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare a puterii în stat”.

Maia Sandu susține că a fost informată despre art. 263 din Codul Penal, care prevede răspunderea penală în cazul unui denunț fals. „Am fost chemată astăzi la PCCOCS pentru a fi informată despre prevederile art. 311 din Codul Penal și anume răspunderea penală în cazul unui denunț fals. De asemenea, mi-a fost înaintată calitatea de martor, respectiv, mâine, la ora 9:00, sunt invitată pe cazul acestui denunț ca martor. Noi interpretăm această preîntâmpinare ca o intenție de intimidare, sperând că voi renunța la denunț. Nu renunțăm, deoarece credem că este un caz de uzurparea puterii de stat, un caz de captare a statului. Noi am prezentat faptele, iar procurorii urmează să le verifice. Totuși, este foarte ciudată această diferență de abordare: în cazul denunțului împotriva lui Igor Dodon, la care, pur și simplu, am primit un răspuns fără niciun element de spectacol, și acum, în cazul denunțului împotriva lui Vladimir Plahotniuc”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit avocatului acesteia, Procuratura a inițiat un proces penal pe faptele indicate în denunț.

În același timp, Procuratura a venit cu un comunicat de presă în care anunță că a invitat-o astăzi pe lidera PAS la audieri. „Invitarea la audieri este o măsură necesară, care se aplică în toate cazurile de acest gen în scopul bunei desfăşurări pe mai departe a măsurilor procedurale legale. De asemenea, motivaţia aducerii la cunoştinţa denunţătorului a prevederilor legale este o măsură obligatorie, nu opţională, impusă de rigorile art.263 alin.(7) din Codul de procedură penală, potrivit cărora: „persoanei care face denunţ sau plîngere i se explică răspunderea pe care o poartă în caz dacă denunţul sau plângerea este intenţionat calomniooasă, fapt care se consemnează în procesul-verbal sau, după caz, în conţinutul denunţului sau al plîngerii şi se confirmă prin semnătura persoanei care a făcut denunţul sau plîngerea”… Menţionăm că preşedintele PAS, Maia Sandu, nu a dorit să ofere astăzi procurorului detalii suplimentare privind fapta denunţată, optând pentru o nouă audiere în cursul zilei de mâine”, susțin reprezentanții Procuraturii, în comunicatul de presă.

Aici puteți citi textul integral al Denunțului împotriva cetățeanului Plahotniuc Vladimir prin care se cere atragerea la răspundere penală pentru uzurparea puterii de stat.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Ce sa zici? Stapanul absolut al republicii Medievale este un Zeus-Zmeus cu umbrele anti-glont si cu sacul plin de minciuni. Mai ieri impartea mere otravite, astazi sare deschis la gatul Maiei Sandu. Stat capturat, justitie inexistenta, libertate Zero. Nimeni nu are voie sa atinga un fir de par de pe capul lui Plaha, mirul si stapanul tutuLORA mafiotilor, gangsterilor, printr-un accident al istoriei, printr-o ironie a sortii. De aia Plaha nu stie ce sa faca cu atata putere acaparata. pe asta, pe astia din jurul stapanalui n-ai cum sa-I schimbi. Tot ce ai de facut e sa astepti sa piara, unul cate unul sau toti gramada. Bravo, Maia Sandu! O doamna curajoasa! O doamna….vorba Nataliei Morari.

  2. realist

    Care intimidare? Maia nici la CEDO nu are sanse. Ea poate a zis in gluma de denunt, dar vad ca gluma ei continua. ma tem sa nu ajunga la puscarie pentru acest denunt fals

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *