Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   LIVE/ Instanța a respins cererea…

LIVE Instanța a respins cererea de recuzare a judecătorilor, depusă de avocații lui Filat

Astăzi, 24 iunie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, este examinată o nouă cerere de revizuire a cauzei penale în care ex-premierul Vlad Filat fost condamnat la nouă ani de închisoare.

Ora 15.10: „Plahotniuc a plecat, sistemul a rămas”, a comentat Filat decizia judecătorilor.

Ora 15.10: Judecătoria Chișinău a respins cererea de recuzare a judecătorilor Andrei Niculcea și Sergiu Lazari, cărora le-a fost repartizată spre examinarea cea de-a doua cerere depusă de avocați privind revizuirea dosarului în care Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare. „Rușine”, a fost replica susținătorilor lui Filat. Magistrații Andrei Niculcea și Sergiu Lazari au făcut parte din completul de judecată care la 21 iunie 2016 l-a condamnat pe Filat la nouă ani de detenție.

Ora 14.50: Judecătorii se află în deliberare pentru a se pronunța asupra cererii de recuzare a completului de judecată căruia i-a fost repartizată cererea de revizuire a dosarului Filat.

Ora 14.40: Vlad Filat: „Onorată instanță, este absolut necesar ca să specificăm că dl Neculce ași dl Lazăr au făcut parte din completul de judecată care a admis ca judecarea cauzei să fie în cadrul unui proces închis, neacceptând, practic, nicio cerere care a fost înaintată de către apărare, respingând ilegal, abuziv, și aici, dincolo de ce au spus colegii, vreau să vă spun că și în cunoștință de cauză efectuarea expertizei într-un dosar atât de consistent și complex. (…) Instanța de judecată trebuie să înceteze să mai fie oficiul notarial pentru a certifica așa-numitele dosare care vin de la procurori. La cererea procurorului Bețișor, completul de judecată format din dna Moscalciuc, dl Neculcea și dl Lazăr au admis ca acest dosar să fie calificat, nu doar de societatea civilă sau de experții în drept din R. Moldova, dar de către instituțiile internaționale, în speță aș menționa Departamenul de Stat al SUA și Consiliul Europei, ca fiind un dosar motivat politic și care este un exemplu de justiție selectivă”.

Ora 14.10: „Probabilitatea unei justiții selective este mult mai mare decât probabilitatea ca două cereri pe acest doar, la diferență de câteva luni, să ajungă la același judecător, Andrei Niculcea”, a declarat avocatul.

Ora 14.00: Avocații lui Vlad Filat își expun argumentele în baza cărora solicită recuzarea judecătorilor revizuirea cauzei.

Ora 13.42: Întrebat de jurnaliști ce părere are despre formare aunei comisii parlamentare pentru investigarea furtului miliardului, Vlad Filat a declarat: „Mă bucur!”. Acesta a declarat că urmează să facă public „tot ceea ce cunosc” și că va răspunde la orice întrebare.

Ora 13.40: Avocații au cerut recuzarea judecătorilor. Vlad Filat a fost scos din sală, în timp ce era asaltat cu întrebări de jurnaliști.

Ora 13.35: Ședința de judecată a fost declarată deschisă. Vlad Filat este prezent în ședință.

Ora 12.30: Ședința programată pentru 12.00, încă nu a început. Vlad Filat nu a fost deocamdată escortat în sala de ședințe. În instanță au venit mai mulți susținători ai fostului premier.

Cea de-a doua cerere de revizuire a procesului penal a fost depusă pe data de 12 iunie 2019, pe motiv că în sentință fostului prim-ministru i-a fost ilegal atribuită suma de 5,5 milioane euro. Potrivit avocatului Victor Munteanu, banii ar fi aparținut, de fapt, unei companii subordonate lui Ilan Șor.

Fostul premier se află după gratii de trei ani și jumătate, fiind condamnat într-un dosar pentru corupere pasivă și trafic de influență în urma unui autodenunț depus de Ilan Șor.